Doi copii și doi adulți din municipiul Bistrița au fost transportați duminică seară la spital, în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon.
Incidentul s-a petrecut într-un imobil din localitatea componentă Viișoara.
Echipajele SMURD au găsit la fața locului trei adulți și doi copii, conștienți, cu stare generală alterată, iar patru dintre aceștia au fost transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Din primele date, incidentul a fost provocat de un aparat de gătit alimentat de la un generator pe benzină, introdus în locuință, au precizat reprezentanții ISU.
Un echipaj de pompieri a fost alocat la locul solicitării pentru realizarea măsurătorilor specifice cu tehnica din dotare.
La momentul realizării măsurătorilor, concentrația de monoxid de carbon în locuință era scăzută.
Citeşte şi: Astăzi este Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii