11.7 C
Craiova
joi, 3 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDirectorul editorial al ziarului The Washington Post a demisionat după ce patronul Jeff Bezos a hotărât ca editorialele să fie aliniate cu politica lui Trump

Directorul editorial al ziarului The Washington Post a demisionat după ce patronul Jeff Bezos a hotărât ca editorialele să fie aliniate cu politica lui Trump

Magnatul Jeff Bezos a ordonat miercuri ziarului Washington Post, pe care îl deține, să își schimbe secțiunea de opinii și de acum înainte să publice rubrici zilnice în sprijinul „libertăților individuale și pieței libere”. Cititorii au început să-şi anuleze abonamentele.

„Vom scrie în fiecare zi în sprijinul și apărarea a doi piloni: libertățile personale și piețele libere”, a dat indicații Bezos, din ce în ce mai aliniat cu viziunea președintelui american Donald Trump, într-un mesaj transmis personalului ziarului.

„Vom aborda, desigur, și alte subiecte, dar punctele de vedere care se opun acestor piloni vor fi lăsate să fie publicate de alții”, a adăugat fondatorul Amazon.

Directorul editorial al publicației americane, David Shipley, și-a părăsit funcția, pe care o ocupa de doi ani, din cauza acestei decizii.

Jeff Bezos a explicat că în trecut avea sens ca ziarele să ofere cititorilor lor o secțiune editorială care cuprindea „toate punctele de vedere”, dar „astăzi această treabă o face internetul”, a afirmat el.

Bezos a interzis The Washington Post să o susţină pe Kamala Harris

Bezos a intervenit deja în campania electorală Bezos a intervenit deja în politica editorială a Washington Post la ultima campanie electorală, când a oprit decizia ziarului de a o sprijini pe candidata democrată Kamala Harris și a ordonat să se mențină echidistanța înainte de alegeri.

A fost prima dată în ultimele decenii când ziarul Washington Post nu a susținut candidatul democrat la președinția SUA.

Ziarul, care a avut o linie editorială foarte dură față de Donald Trump în primul său mandat (2017-2021), a susținut candidaturile lui Hillary Clinton în 2016 și a lui Joe Biden în 2020, ambele împotriva magnatului republican.

Jeff Bezos a donat un milion de dolari pentru ceremonia de învestitură din 20 ianuarie a președintelui Donald Trump, la care a fost prezent, alături de proprietarii altor mari companii de tehnologie americane, precum Meta și OpenAI.

Citește şi: O femeie şi-a omorât mama cu toporul pentru că nu voia să-i lase casa moştenire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS