Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a omorât în bătaie un copil de 7 luni, transmite Agerpres.
Bărbatul de 25 de ani l-ar fi bătut pe copilul concubinei sale, iar în urma loviturilor primite acesta a murit.
„În fapt, s-a reținut că inculpatul i-a aplicat fiului concubinei sale, în vârstă de 7 luni, mai multe lovituri cu pumnul și palmele în trei împrejurări diferite, în datele de 04.02.2025, 05.02.2025 și 07.02.2025, cauzându-i leziuni la nivelul capului care au determinat decesul copilului, care a survenit în data de 7.02.2025.
S-a stabilit că inculpatul și mama victimei aveau o relație de concubinaj, inițiată în urmă cu circa două săptămâni anterior comiterii faptei, și că o parte a acțiunilor agresive au fost exercitate în timp ce se aflau la domiciliul mamei din comuna Augustin, judeţul Brașov, și altele au fost exercitate de inculpat după mutarea celor doi concubini și a copilului minor în localitatea Herculian, judeţul Covasna, la domiciliul inculpatului“, a transmis IPJ Covasna.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat pentru violență în familie sub forma omorului calificat și rele tratamente aplicate minorului.