Ghidul pentru programul „Rabla pentru sobe” a fost semnat de Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acesta a anunţat marţi că vrea ca programul să înceapă la jumătatea lunii aprilie, cel târziu. Pentru început, programul se va adresa localităților din zona montană, aşa cum prevede Legea muntelui.
Potrivit ministrului, prin intermediul programului, beneficiarii pot primi până la 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile pentru instalarea unei sobe noi, care să reducă atât consumul de lemne, cât şi emisiile poluante şi să ofere un confort mai bun în locuinţă, potrivit antena3.ro.
„Rabla pentru sobe“ înseamnă în primul rând mai puţine lemne puse pe foc
„Am dispus celor de la AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu – n.r.) ca, cel târziu la jumătatea lunii aprilie, să pregătească toată infrastructura necesară pentru demararea programului «Rabla pentru sobe». «Rabla pentru sobe» înseamnă în primul rând mai puţine lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă aşadar o economie şi o presiune mai mică pe pădurile României, dar înseamnă în acelaşi timp şi un mediu mai curat.
Discutăm despre sobe cu înaltă eficienţă energetică şi discutăm despre o reducere la aproape o treime a cantităţii de lemn de foc necesară în timpul iernii. Aşadar, dacă până acum aveam nevoie de trei căruţe de lemn de foc, de la iarna următoare, dacă vom beneficia de acest program, vom avea nevoie de o singură căruţă. Finanţăm în total aproximativ 50.000 de astfel de sobe”, a declarat ministrul Mediului, într-un mesaj video publicat marţi.
Ghidul pentru programul „Rabla pentru sobe” a fost semnat de către ministrul Mediului, acesta urmând să fie trimis la Monitorul Oficial. Mircea Fechet a mai explicat că este vorba de un proiect-pilot.
Citeşte şi: Ursula von der Leyen, plan pentru reînarmarea Europei: „Punem la dispoziție 800 de miliarde de euro”