12.8 C
Craiova
duminică, 9 martie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNationalBEC analizează azi dosarul de candidat al lui Călin Georgescu. Au fost depuse 1.300 de contestații

BEC analizează azi dosarul de candidat al lui Călin Georgescu. Au fost depuse 1.300 de contestații

Biroul Electoral Central se întrunește duminică, de la ora 18.00, pentru a pronunța o decizie cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Georgescu și-a depus candidatura vineri, iar în decurs de câteva ore au fost depuse 1.300 contestaţii atât la BEC, cât şi la CCR. 

Sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC) a primit 1.300 de sesizări și contestații legate de candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai, au declarat pentru HotNews.ro surse din BEC.

Alte aproximativ 300 de sesizări și contestații au fost depuse la BEC în privința lui Nicușor Dan.

Pe ordinea de zi a ședinței BEC vor fi incluse și contestațiile împotriva candidaturii lui Georgescu, decizia legată de discutarea acestora urmând să fie luată la începutul ședinței, când se stabilește întreaga ordine de zi.

Tot duminică, la ora 13.00, Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, își depune candidatura la alegerile prezidențiale. Cel mai probabil, în ședința BEC se va discuta și despre candidatura lui Crin Antonescu, după ce dosarul îi este înregistrat.

De ce a respins CCR primele contestaţii la candidatura lui Călin Georgescu

Ședința de astăzi de la BEC vine după ce Curtea Constituțională a respins, sâmbătă, două contestații depuse împotriva candidaturii lui Călin Georgescu.

CCR a respins cu unanimitate de voturi cele două contestaţii care îl vizau pe Georgescu, iar imediat, în mediul online s-a răspândit informaţia că CCR a acceptat intrarea în cursa prezidenţială a lui Călin Georgescu. În realitate, judecătorii Curții nici nu au luat în discuţie dacă Georgescu este sau nu eligibil pentru funcţia prezidenţială. Doar au constatat că au fost depuse prea devreme contestaţiile, scrie News.ro.

Procedural, trebuie aşteptată mai întâi decizia BEC privind înregistrarea candidaturii. Abia apoi Curtea va putea analiza contestațiile pe fond și va putea pronunţa o hotărâre definitivă în cazul candidaturii lui Georgescu.

„Curtea nu a intrat pe fondul problemei, a analizat doar chestiunile procedurale. Decizia nu e nici măcar o victorie de etapă pentru Călin Georgescu, ci arată că cei care au depus contestaţiile s-au grăbit”, au susținut surse din CCR pentru News.ro.

Biroul Electoral Central este instituţia care triază candidaţii în primă fază. Legea pentru alegerea preşedintelui României (370/2004) arată, la articolul 29, că BEC trebuie să anunţe înregistrarea sau respingerea candidaturii oricărui competitor politic, în termen „de cel mult 48” de ore de la depunerea candidaturii. Abia după decizia Biroului Electoral, indiferent dacă e favorabilă sau defavorabilă unui candidat, candidatura poate fi contestată la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore.

Citește și: Vâlcea: Incendiu puternic într-o zonă greu accesibilă, la Boișoara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS