Peste România a ajuns astăzi un val de praf saharian. Meteorologii anunță că în țara noastră, în anumite intervale de timp, vom putea vedea depunerile de praf.
„Nu este un fenomen ieșit din comun pentru sezonul de primăvară, pentru că lipsa vegetației favorizează avansul rapid al unei astfel de mase de aer. Mai afectată decât zona țării noastre va fi partea de sud-sud-est a continentului, respectiv Penisula Balcanică, mai ales jumătatea sudică a Peninsulei Balcanice, apoi, spre sfârșitul acestei săptămâni, Peninsula Italică, în zona Mării Adriatice.
„Vom putea vedea acest praf doar în zonele în care va ploua“
Noi suntem la partea de nord, în extrema de nord a acestei invazii de aer saharian. Concentrațiile de praf sunt unele foarte reduse, de aceea vom putea vedea acest praf doar în zonele în care va ploua și este puțin probabil ca la astfel de concentrații reduse să avem efecte deosebite în privința calității aerului”, a explicat meteorologul Florinela Georgescu, conform digi24.ro.
„Este adevărat însă că masa de aer tropicală, prin natura ei, are o încărcătură de aerosoli mai mare decât alte mase de aer și de aici această opacitate a cerului pe care o vedem deja”, a mai precizat Florinela Georgescu.
„Va dura acest lucru până sâmbătă, inclusiv. De duminică, circulația aerului se va schimba, vremea se va răci, ploile vor fi pe arii destul de extinse și ca urmare, nici prezența aerului de origine tropicală nu va mai fi evidentă”, a mai spus meteorologul.
Citeşte şi: Alertă sanitară: Febra aftoasă reapare în Europa