16.5 C
Craiova
sâmbătă, 22 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc trebuie să „reînveţe să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

Papa Francisc trebuie să „reînveţe să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

Cardinalul Victor Manuel Fernandez a declarat vineri că Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Cardinalul, care este şeful biroului doctrinar al Vaticanului, a respins speculaţiile potrivit cărora suveranul pontif se va retrage şi a declarat că acesta îşi revine.

„Papa se descurcă foarte bine, dar oxigenul cu flux mare usucă totul. Trebuie să înveţe din nou să vorbească, dar starea sa fizică generală este ca înainte”, a spus Fernandez la prezentarea unei noi cărţi a Papei Francisc despre poezie.

Papa este spitalizat de cinci săptămâni

Papa în vârstă de 88 de ani este spitalizat de cinci săptămâni, suferind de dublă pneumonie, timp în care Vaticanul a publicat doar o scurtă înregistrare audio cu el vorbind, pe 6 martie, când vocea sa era întreruptă, fără suflare şi greu de înţeles.

În ultima actualizare privind starea sa de sănătate, publicată vineri, Vaticanul a declarat că starea papei a rămas stabilă, cu „îmbunătăţiri minore în ceea ce priveşte respiraţia şi mobilitatea”. Vaticanul a confirmat că începând de luni nu a mai fost folosită ventilaţia mecanică pentru a-l ajuta să respire noaptea, ci mai degrabă a primit oxigen prin intermediul unui mic furtun sub nas în cea mai mare parte a timpului.

Papa Francisc a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii doi ani

Încă nu există nicio declaraţie oficială cu privire la momentul în care el s-ar putea întoarce acasă la Vatican, iar Fernandez a spus că nu ştie dacă va fi externat la timp pentru Paşte, care cade pe 20 aprilie.

„S-ar putea întoarce, dar medicii vor să fie 100% siguri, pentru că el crede că, în puţinul timp care i-a mai rămas, vrea să se dedice în întregime altora, nu lui însuşi”, a spus cardinalul Fernandez.

Întrebat dacă crede că Francisc s-ar putea retrage, cardinalul a spus: „Chiar nu cred, nu”.

Papa Francisc a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii doi ani şi este predispus la infecţii pulmonare, deoarece a avut pleurezie în tinereţe şi i s-a extirpat o parte dintr-un plămân.

Citeşte şi: Cum va fi vremea de Paște

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS