16.2 C
Craiova
miercuri, 26 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLucrări de modernizare pe două drumuri naționale din Gorj

Lucrări de modernizare pe două drumuri naționale din Gorj

Două drumuri naționale din Gorj vor beneficia de lucrări de modernizare. Din această săptămână se redeschide șantierul pe diferite tronsoane din Drumul Național 67 D Târgu Jiu – Baia de Aramă, începând cu localitatea Lelești.

Se va lucra la infrastructura drumului și se vor deschide casetele pentru consolidări. Având în vedere că în zilele următoare sunt anunțate ploi, constructorii vor amâna aceste activități și vor mai lucra la amenajarea de șantier, respectiv la montarea indicatoarelor și a semafoarelor. Vestea bună pentru fermieri este că vor fi asfaltate și drumurile laterale din vecinătatea DN 67 D pe o lungime de 20 de metri.

Astfel, de la terenurile agricole nu se va intra direct în șoseaua națională, ci pe drumurile agricole care vor fi asfaltate. Prin urmare, nu va fi adus noroiul pe DN 67 D, în perioadele cu precipitații abundente.

„Vom avea asfaltări pe drumurile agricole laterale pe o lungime de 20 de metri, să nu intre cu noroi direct pe drumul național. Utilajele agricole vor fi curățate acolo și nu se va intra pe drumul național cu vehiculele într-o stare necorespunzătoare. Cred că lucrările vor dura un an de zile. Avem o firmă din Gorj și una din Mehedinți care lucrează la acest drum. Se execută lucrări pentru sistem rutier nou și șanțuri pereate, între localitățile Bârsești și Lelești – Celei și Padeș. Circulația rutieră se va desfășura restricționat pe o cale, dirijată cu semafoare electrice. Momentan se așteaptă să treacă peioada de ploi”, a precizat Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Autorizație de construire pentru reabilitarea DN 67 la Polovragi

Drumarii așteaptă emiterea autorizației de construire pentru execuția lucrărilor de reabilitare pe DN 67, în zona comunei Polovragi, unde infrastructura rutieră a fost afectată de tasări și alunecări de teren. Potrivit declarațiilor făcute de Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, problemele sunt cauzate de infiltrațiile apei în sol, care au dus la destabilizarea stratului de asfalt și a fundației drumului. În prezent, în anumite porțiuni, stratul de asfalt a fost supraînălțat în mod repetat prin lucrări de reparații succesive, ajungând la grosimi de până la 1 – 2 metri.

Cu toate acestea, terenul de sub carosabil a continuat să se miște, fiind afectat de acumulările de apă, ceea ce a condus la noi degradări. Specialiștii au stabilit că este necesară o intervenție amplă, care să asigure stabilizarea zonei pe termen lung. Pentru a remedia situația, vor fi efectuate mai multe foraje în sol și vor fi instalați piloți de susținere, menționați ca soluție tehnică pentru consolidarea terenului. În plus, se vor construi canale destinate drenajului apelor pluviale și subterane, pentru a preveni acumulările care pot genera noi mișcări ale solului.

Lucrările vor viza nu doar consolidarea drumului, ci și îmbunătățirea sistemului de scurgere a apelor, astfel încât riscul de noi tasări să fie redus semnificativ. După finalizarea acestor lucrări, tronsonul de drum național din zona Polovragi ar trebui să fie protejat împotriva efectelor alunecărilor și tasărilor de teren, ceea ce va contribui la siguranța și confortul traficului rutier.

Citește și: Craiovean arestat pentru trafic de droguri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS