România a devenit ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată a şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), conform datelor oficiale ale Eurostat publicate în decembrie 2024, depăşind astfel state precum Spania şi Grecia, unde şomajul în rândul tinerilor a fost mereu o problemă constantă.
Potrivit organizației Monitorul Social, cifrele arată că este nevoie de o politică socială şi economică la nivel naţional special dedicată tinerilor, care să vizeze atât problemele de abandon şcolar şi de calitate a învăţământului, cât şi problemele de competenţe şi „angajabilitate” a tinerilor, prin adaptarea programei şcolare la nevoile pieţei muncii.
În decembrie 2024, în România, rata şomajului la toate categoriile de vârstă era relativă mică, de 5,7% din populaţia activă, puţin sub media europeană de 5,8%, şi mult mai mică decât în ţări ca Spania (10,6%), Grecia (9,3%), Finlanda (8,7%), Suedia (8,6%), Estonia (7,8%).
O rată a şomajului mai mică regăsim în ţări ca Cehia (2,6%), Polonia (2,7%) şi Malta (3%.).
România a devenit „campioană” europeană la şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani
Situaţia este însă diferită în rândul tinerilor sub 25 de ani, unde România a devenit „campioană” europeană în decembrie 2024, cu o rată a şomajului de 26,3%, fiind urmată de ţări unde şomajul este în general ridicat, precum Spania (25,2%), Suedia (23,5%) sau Grecia (22,5%), media UE a şomajului în rândul tinerilor fiind de 14,6%. Ungaria se situează imediat sub media UE, cu 14,4% din tinerii activi fiind şomeri, iar Bulgaria cu 9,6%, potrivit News.ro.
„Analizând diferenţele de gen, România reprezintă un caz aparte, deoarece rata şomajului în rândul tinerilor este aceeaşi atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În contrast, în Lituania, rata şomajului în rândul tinerilor era de 5,5% în rândul bărbaţilor, respectiv 18,6% în rândul femeilor. O situaţie similară se regăseşte şi în Grecia, unde şomajul în rândul tinerilor afectează 19,9% dintre bărbaţi şi 26,3% dintre femei. La polul opus, în Luxemburg şi Belgia, rata şomajului este mai ridicată în rândul bărbaţilor tineri decât al femeilor, atingând 24,7% faţă de 17,7% în Luxemburg şi 19,6% faţă de 14,9% în Belgia”, precizează Monitorul Social.
Egalitatea între femeile tinere şi bărbaţii tineri în faţa şomajului în România nu este un motiv de bucurie, cum nici rata foarte mare de şomaj în rândul tinerilor nu este.
Rata şomajului în rândul tinerilor români a ajuns să depăşească nivelul european din 2013
Actualmente, rata şomajului în rândul tinerilor din România a ajuns să depăşească nivelul european din 2013, în plină criză euro. România a avut mereu o rată ridicată a şomajului în rândul tinerilor, depăşind media UE încă din 2007, când a devenit ţară membră.
Totuşi, este pentru prima dată când România este pe primul loc, ţările cele mai grav afectate de şomajul tinerilor fiind în general Spania, Grecia, şi Italia, dar unde situaţia tinerilor s-a ameliorat progresiv. Polonia s-a confruntat şi ea cu această problemă până prin 2014, când rata a scăzut sub media UE.
În comparaţie, Germania a avut mereu o rată inferioară mediei europene. România are rezultate foarte slabe şi la indicatorul NEET – care arată procentul de tineri sub 29 de ani care nu sunt nici angajaţi nici înscrişi în educaţie -, având cea mai mare rată din UE în 2024 (19,4%), comparativ cu media europeană de 11%.
Cifrele arată că este nevoie de o politică socială şi economică la nivel naţional special dedicată tinerilor, care să vizeze atât problemele de abandon şcolar şi de calitate a învăţământului, introducând măsuri de susţinere financiară a elevilor şi cadrelor didactice acolo unde este nevoie, cât şi problemele de competenţe şi „angajabilitate” a tinerilor, adaptând programa şcolară la nevoile pieţei muncii, arată Monitorul Social.
În paralel, este nevoie şi de o campanie de comunicare publică pentru a combate reticenţa angajatorilor de a recruta tineri sub 25 de ani.
Citește şi: 17 mașini, mistuite de flăcări la un showroom Tesla din Romei