Prințul Paul al României a fost arestat la Paris de autoritățile franceze, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare.
Controversatul nepot al Regelui Carol, Paul Lambrino al II-lea a fost găsit și arestat la Paris. Nu este pentru prima dată când trece prin această procedură. Autoritățile franceze au strâns informații despre locul în care acesta s-ar ascunde, iar luni dimineață au intrat în locuința în care acesta se afla.
În urma solicitărilor adresate de către Sirene România către omologii Franța, astăzi, 7 aprilie, autoritățile franceze au informat că Prințul Paul a fost arestat la domiciliu, în Paris, pentru executarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare române.
Pe numele acestuia, Curtea de Apel Brașov a solicitat Biroului SIRENE introducerea unei semnalări pentru arestare și predare, în baza noului mandat european de arestare, emis pe numele persoanei solicitate, și a cerut retragerea celui vechi.
Paul-Philippe al României, născut în Paris, în vârstă de 77 de ani, care are triplă naționalitate franceză-britanică-română, a fost găsit vinovat în România că a lucrat cu o bandă de escroci pentru a recupera proprietăți despre care susține că sunt ale sale ca moștenitor al ultimului rege al României, Carol al II-lea.
Paul Lambrino este condamnat în România la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa.
Citește și: Japonia retrage statutul juridic al Bisericii Unificării. Organizația a făcut apel la decizie