13.1 C
Craiova
marți, 15 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateOrdin executiv pentru creșterea presiunii apei la duș, semnat de Donald Trump

Ordin executiv pentru creșterea presiunii apei la duș, semnat de Donald Trump

Pentru a ridica restricţiile asupra apei de la duş, Donald Trump a semnat un ordin executiv. El a motivat că îi place să aibă grijă de părul său „frumos”, după ce s-a plâns ani de zile de presiunea apei din SUA, scrie Politico.

Ordinul executiv al lui Trump are ca scop limitarea măsurilor de eficiență și conservare a apei luate de ultimii doi președinți democrați, Barack Obama și Joe Biden.

„Îmi place să fac un duș bun, să am grijă de părul meu frumos”

„În cazul meu, îmi place să fac un duș bun, să am grijă de părul meu frumos”, a spus Trump în cadrul ceremoniei de semnare în Biroul Oval miercuri. „Trebuie să stau sub duș timp de 15 minute până mi se udă părul. Apa iese picătură cu picătură. Este ridicol.”

Într-o notă explicativă care a însoțit anunțul ordinului executiv, Casa Albă susţine că noul ordin anulează suprareglementarea care „sufocă economia americană, întărește birocrații și limitează libertatea personală”.

Președintele american plănuia de mai mult timp să ia măsuri cu privire la presiunea apei de la duş.  „Părul meu, nu știu despre tine, dar trebuie să fie perfect, perfect”, a spus el în 2020.

Departamentul de energie a emis reguli care permiteau americanilor să îşi instaleze duze individuale de duș

În august 2020, departamentul de energie a emis reguli care permiteau americanilor să îşi instaleze duze individuale de duș, prin care să curgă până la 9,5 litri (2,5 galoane) de apă pe minut.  Administrația Biden a anunțat planuri de a anula aceste permisiuni în iulie 2021.

Însă „războiul apei de duş a continuat”, conform informaţiilor Casei Albe. În iunie 2024, Donald Trump spunea: „Fac un duș, vreau ca părul acela frumos să fie spumat bine. Vreau să fie spumat frumos. Și primesc cele mai bune produse de pe piaţă, însă degeaba. Și apoi dau drumul la apă și apa nenorocită se scurge puţin câte puţin. Nu pot să scot spuma din păr. Este oribil”. 

Citeşte şi: Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, rămâne în arest

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS