Peste 1,7 milioane de români poartă nume de flori. În Duminica Floriilor, peste 1,1 milioane de femei și 600.000 de bărbați își serbează onomastica, arată datele MAI. Florin și Florentina sunt numele cele mai populare.
Conform calendarului pascal ortodox, Floriile nu pot fi niciodată mai devreme de 28 martie, dar nici mai târziu de 1 mai.
Ziua de Florii este o zi de „dezlegare” la Pește în Postul Mare, post care în total are 48 de zile și care oferă doar două zile în care se poate mânca pește (cealaltă este ziua de Buna Vestire, 25 martie). Dezlegarea la pește are o simbolistică bogată în ortodoxie și nu este o încălcare a postului, ci trebuie privită drept o mângâiere acordată credincioșilor.
Duminica Floriilor
Cu o săptămână înainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin înconjurat de cei 12 apostoli. Mulțimea, recunoscându-L ca fiind adevăratul Mântuitor, L-a întâmpinat cu ramuri de finic și cântări de bucurie, se explică pe crestin-ortodox.ro.
Citește și: Se schimbă vremea. Prognoza pentru următoarele zile