Cinci persoane au murit într-un incendiu izbucnit duminică seară la un hostel care funcționa fără autorizație în Pszów, un oraș cu aproximativ 13.000 de locuitori din regiunea Silezia din sudul Poloniei, informează Polskieradio.pl.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 18.30, ora locală, într-o clădire care găzduia atât unităţi rezidenţiale, cât și un cămin pentru muncitori în construcţii. Focul s-a extins rapid, cuprinzând clădirea cu două niveluri şi mansardă.
120 de pompieri, cu 34 de vehicule de urgență, s-au luptat cu flăcările până la ora 21.40.
Douăsprezece persoane au fost evacuate din clădire – 10 cetățeni polonezi și 2 cetățeni ucraineni. O persoană a fost internată în spital. Două persoane au fost rănite: un rezident și un polițist local care a ajutat la evacuare.
Potrivit guvernatorul provincial Marek Wójcik, clădirea nu fusese înregistrată oficial ca hotel, o problemă care este acum investigată.
„Incendiul s-a extins foarte rapid, ceea ce ar fi putut împiedica cele cinci victime să scape la timp”, a declarat comandantul șef al pompierilor Wojciech Kruczek.
Luni dimineață, anchetatorii erau programați să examineze locul tragediei.
Primarul din Pszów a declarat zi de doliu.
Citeşte şi: Gorj: Doi bărbați, trimiși în judecată după ce a furat bani de pe cardul unui bătrân