25.6 C
Craiova
miercuri, 30 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFostul ministru Daniel Chiţoiu, condamnat cu suspendare pentru un accident în care au murit doi oameni

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, condamnat cu suspendare pentru un accident în care au murit doi oameni

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce, în urmă cu mai bine de cinci ani, a provocat un accident în care şi-au pierdut viaţa două persoane, iar o alta a fost grav rănită.  

La mai bine de 5 ani după ce a provocat un grav accident de circulație, soldat cu moartea a doi oameni, fostul vicepremier și ministru de Finanțe Daniel Chițoiu a fost condamnat pentru ucidere din culpă la trei ani de închisoare, însă nu va ajunge după gratii. Judecătorii au suspendat executarea pedepsei.

Fostul demnitar va fi supravegheat de serviciul de probațiune, are obligația de a frecventa un program de reintegrare socială și de a presta muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile. Asigurările vor plăti daune de sute de mii de lei urmașilor celor doi oameni care au murit în urma accidentului.

O altă bătrână a fost grav rănită, dar a supraviețuit. A avut nevoie de două luni de spitalizare, însă a renunțat la orice despăgubiri, după trei ani de procese.

Femeia a spus că – din cauza sănătății șubrezite – nu mai putea bate drumul instanțelor. În ceea ce privește acuzația de vătămare corporală din culpă, răspunderea penală pentru această fapta s-a prescris.

Citeşte şi: Trump vrea să dea 10.000 de dolari anual fiecărui groenlandez pentru a le putea anexa insula

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS