O delegaţie de republicani și democrați din congresul SUA se va afla în vizită la Bucureşti, începând de luni, urmând să aibă întâlniri cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, dar şi cu premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit şefului Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, delegaţia va fi alcătuită atât din republicani, cât şi din democraţi şi va avea contacte la toate nivelurile decizionale importante din România, amintește Rador, conform G4Media.
Discuţiile vor viza elemente strategice şi interese comune
Cristian Diaconescu a mai precizat că discuţiile vor viza elemente strategice şi interese comune, arătând că există disponibilitate din partea autorităţilor române de a aduce clarificări, inclusiv în privinţa alegerilor prezidenţiale.
Amintim că vicepreşedintele american, J.D. Vance, a criticat ţara noastră în februarie pentru anularea primului tur al scrutinului prezidenţial din decembrie 2024.
Citeşte şi: Anul Nou thailandez sărbătorit cu Songkran: Cea mai mare luptă cu apă din lume