Surse politice au informat că reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost „mulțumiți“ de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
Parlamentarii americani au întrebat „ce s-a întâmplat în decembrie și au fost mulțumiți de clarificările oferite de președinte și nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai“, potrivit surselor citate, conform Agerpres.
Reprezentanții Washingtonului „au venit cu o atitudine caldă și deschisă“
Discuția a fost calificată de sursele citate drept una „extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomația clasică“, iar reprezentanții Washingtonului „au venit cu o atitudine caldă și deschisă“.Cei opt reprezentanți ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne ‘neschimbată’.
Oficialii americani au spus că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România
Oficialii americani au spus că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România, au mai transmis sursele politice. Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.
Referitor la Ucraina, congresmanii au apreciat poziția României și au arătat că înțeleg sensibilitățile specifice Flancului estic, au completat sursele citate.
Delegația SUA a ajuns luni seara în România și, potrivit programului oficial, va avea discuții și cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 16:00. Reprezentanții Congresului american se întâlnesc și cu parlamentari români.
Citeşte şi: Gorj: Un șofer a intrat cu mașina în gardul unei Biserici din Scoarța