Secretarul pentru sănătate, Robert F Kennedy Jr., urmează să anunţe interzicerea anumitor coloranţi alimentari artificiali în SUA, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Sănătate, relatează BBC, citată de News.ro.
Kennedy intenţionează să anunţe eliminarea treptată a coloranţilor sintetici pe bază de petrol ca un „pas major înainte în eforturile administraţiei de a face America sănătoasă din nou”, a declarat luni Departamentul american pentru sănătate şi servicii umane (HHS).
Nu au fost furnizate date exacte pentru schimbări, dar HHS a declarat că Kennedy va anunţa mai multe detalii în cadrul unei conferinţe de presă marţi. În campania electorală alături de Donald Trump, Kennedy a promis anul trecut să se ocupe de coloranţii alimentari artificiali, precum şi de alimentele ultraprocesate în ansamblu, odată ce va fi confirmat la conducerea celei mai importante agenţii de sănătate din SUA.
Coloranţii artificiali, pe bază de petrol
Măsura vine după ce, la începutul acestui an, Food and Drug Administration (FDA) a interzis un colorant, Red Dye 3, din produsele alimentare şi farmaceutice din SUA începând cu 2027, citând legătura sa cu cancerul în studiile pe animale. California a interzis colorantul în 2023.
Majoritatea alimentelor colorate artificial sunt fabricate cu substanţe chimice sintetice pe bază de petrol, conform organizaţiei non-profit de nutriţie Center for Science in the Public Interest (CSPI).
Printre coloranţii alimentari pe bază de petrol se numără Albastru 1, utilizat în bomboane şi produse de patiserie; Roşu 40, utilizat în sucuri, bomboane, produse de patiserie şi hrană pentru animale; şi Galben 6, utilizat, de asemenea, în produse de patiserie şi băuturi. Coloranţii alimentari sintetici se găsesc în zeci de alimente populare, inclusiv M&M’s, Gatorade, Kool-Aid şi Skittles.
Singurul scop al coloranţilor alimentari artificiali este de „a face bani companiilor alimentare”, a declarat Dr. Peter Lurie, fost oficial FDA şi preşedinte al CSPI.
„Coloranţii alimentari contribuie la creşterea atractivităţii alimentelor ultraprocesate, în special pentru copii, adesea prin mascarea absenţei unui ingredient colorat, cum ar fi fructele”, a declarat acesta. „Nu avem nevoie de coloranţi sintetici în aprovizionarea cu alimente şi nimeni nu va fi afectat de absenţa lor.”
Coloranţii artificiali, eliminaţi în alte ţări
Companiile au găsit modalităţi de a elimina mulţi dintre coloranţi în alte ţări, inclusiv în Marea Britanie şi Noua Zeelandă, a declarat Marion Nestle, fost profesor de nutriţie la Universitatea din New York.
De exemplu, în Canada, Kellogg foloseşte coloranţi alimentari naturali, cum ar fi sucul de morcov şi de pepene verde, pentru a colora cerealele Froot Loops, deşi în SUA foloseşte coloranţi artificiali.
Cât de nocivi sunt coloranţii sintetici este discutabil, a declarat Nestle. „Aceştia cauzează în mod clar probleme comportamentale pentru unii copii – dar în niciun caz pentru toţi – şi sunt asociaţi cu cancerul şi alte boli în studiile pe animale”, a spus ea.
„Au fost ridicate suficiente întrebări cu privire la siguranţa lor pentru a justifica eliminarea lor, în special pentru că nu este mare lucru să faci acest lucru”, a adăugat ea. „O mulţime de coloranţi alternativi fără petrol există şi sunt utilizaţi”.
În 2008, miniştrii britanici ai sănătăţii au convenit să elimine treptat şase coloranţi alimentari artificiali până în 2009, în timp ce Uniunea Europeană interzice unii coloranţi şi impune etichete de avertizare pentru alţii.
În ultimele luni, interzicerea coloranţilor alimentari propusă de Kennedy a fost susţinută în legislativele mai multor state. Luna trecută, Virginia de Vest a interzis coloranţii sintetici şi conservanţii în alimente, în timp ce în alte state au fost introduse proiecte de lege similare.
Citeşte şi: Trup carbonizat într-un incendiu izbucnit în capela unei biserici din Târgu Jiu