20.6 C
Craiova
vineri, 25 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBogdan Peşchir, finanţatorul lui Georgescu, eliberat

Bogdan Peşchir, finanţatorul lui Georgescu, eliberat

Bogdan Peșchir va fi eliberat. Judecătorii au decis, vineri, să nu mai prelungească arestul preventiv pentru finanțatorul campaniei prezidențiale de anul trecut a lui Călin Georgescu.

„În dos. 9654/302/2025 s-a admis contestația formulată de inc. Peschir Bogdan împotriva încheierii din data de 15.04.2025 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București.

S-a desființat în parte încheierea contestată și, în rejudecare, s-a respins ca nefondată propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de inc. Peșchir Bogdan și, pe cale de consecință, s-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpat.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului Peșchir Bogdan dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză. S-au menținut celelalte dispoziții din încheierea contestată care nu contravin prezenței. Soluția este definitivă”, au transmis judecătorii, vineri, într-un comunicat, potrivit antena3.ro.

Bogdan Peşchir a fost arestat pe 21 martie

Bogdan Peşchir a fost arestat pe 21 martie, fiind acuzat de Parchetul General că a corupt alegătorii prin mijloace de comunicare electronice (265 de acte materiale). Concret, spun procurorii, Bogdan Peşchir a oferit, în timpul campaniei electorale de anul trecut, plăţi în valoare de peste 879.000 de dolari (N.r. – aproximativ 3,874,000 de lei) pe aplicaţia TikTok, sub formă de „cadouri”, dar şi ca a transferat sute de mii de lei prin Revolut către 265 de persoane, pentru a le determina să îl voteze pe Georgescu.

Numele lui Bogdan Peşchir apare în documentele prezentate de SRI la CSAT

Numele lui Bogdan Peşchir apare în documentele prezentate de SRI la CSAT, în baza cărora Curtea Constituţională a anulat în luna decembrie alegerile prezidenţiale. Conform SRI, Bogdan Peşchir a folosit contul „bogpr”, pentru donaţiile pe TikTok de peste un milion de euro, pentru a finanţa campania lui Călin Georgescu.

Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

Citeşte şi: Gorj: Transporturi ilegale de persoane depistate de polițiști în Defileul Jiului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS