25.5 C
Craiova
vineri, 25 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn român a fost reținut de FSB în Rusia. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un român a fost reținut de FSB în Rusia. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un român, în vârstă de 23 de ani, a fost reținut de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Acesta este acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei, relatează TASS.

„Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse din Soci, regiunea Krasnodar, a reținut un cetățean român, născut în 2002, care a fost implicat în activități de informații în favoarea serviciilor speciale ale Ucrainei. 

S-a stabilit că, în vara anului 2024, la indicațiile serviciilor de informații ucrainene, acesta a cules și transmis informații cu privire la amplasarea unor instalații de apărare aeriană situate în orașul Soci. 

În schimb, serviciile speciale ale Ucrainei i-au promis cetățeanului român, la solicitarea acestuia, că îl va ajuta să părăsească în siguranță Rusia și să se alăture formațiunii de voluntari a AFU pentru a participa la ostilitățile împotriva țării noastre”, se arată într-un comunicat al FSB, potrivit antena3.ro

În document se mai precizează că împotriva persoanei reținute a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la articolul 276 din Codul Penal al Rusiei, „Spionaj”.

Citeşte şi: Brazilia reduce pedepsele deţinuţilor care citesc cărţi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS