Operatorul de rețea REE a anunţat că electricitatea a fost restabilită în aproape 90% din Spania continentală după pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică.
Spania, Portugalia și părți din sudul Franței au fost aruncate în beznă și haos din cauza uneia dintre cele mai mari pene de curent din istoria recentă a Europei, potrivit antena3.ro.
În Portugalia, potrivit operatorului reţelei electrice, alimentarea cu curent electric a fost restabilită în cursul nopţii de luni spre marţi în aproximativ 6,2 milioane de locuinţe dintr-un total de 6,5 milioane.
Întâlniri de urgență au avut loc la cel mai înalt nivel, iar ipoteza unui atac cibernetic a iscat panică pe întregul continent.
Pana de curent masivă care a lăsat Peninsula Iberică în întuneric luni pare să fi fost provocată de dispariţia inexplicabilă a 15 gigawaţi de energie din reţeaua electrică a Spaniei. „Nu s-a mai întâmplat niciodată”, a declarat premierul spaniol Pedro Sánchez, cu o expresie gravă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni seara târziu, relatează POLITICO, citată de news.ro.
15 gigawaţi din energia produsă în Spania au dispărut brusc
„Cauza nu a fost stabilită încă de experţi – dar o vor face”, a spus Pedro Sanchez. El a adăugat că „nicio ipoteză nu a fost respinsă şi că se investighează toate cauzele posibile”. Un purtător de cuvânt al guvernului spaniol a declarat pentru POLITICO că „la ora 12:33 (ora locală), 15 gigawaţi din energia produsă (în Spania) au dispărut brusc şi au rămas dispăruţi timp de cinci secunde”. Cantitatea de energie electrică care a dispărut brusc din reţeaua electrică era echivalentă cu 60 % din consumul total la nivel naţional în acel moment, a precizat purtătorul de cuvânt.
Scăderea bruscă a energiei a destabilizat reţeaua electrică a Spaniei
Scăderea bruscă a energiei disponibile a destabilizat reţeaua electrică a Spaniei, care este puternic integrată cu cea a Portugaliei şi conectată la restul Europei prin câteva interconexiuni transfrontaliere cu Franţa. Eduardo Prieto, directorul operatorului spaniol de transport şi distribuţie a energiei electrice Red Eléctrica, a declarat luni că pană de curent a fost cauzată de o „oscilaţie foarte puternică a reţelei electrice” care a dus la „deconectarea sistemului electric al Spaniei de la sistemul european şi la prăbuşirea reţelei electrice iberice, la ora 12:38”.
Afirmând că va fi probabil „o noapte lungă”, Sánchez a spus că restabilirea energiei electrice în întreaga ţară ar putea dura mai mult decât se preconiza. El a adăugat că spaniolii ar trebui să aibă grijă de ei şi să încerce să lucreze de acasă marţi, dacă este posibil. „Cetăţenii spanioli trebuie şi pot să fie calmi”, a spus premierul, adăugând că forţele de securitate asigură menţinerea ordinii în toată ţara.
30.000 de membri ai forţelor de poliţie şi ai jandarmeriei civile au fost mobilizaţi luni în toată ţara, iar unităţi de rezervă suplimentare au fost puse în stare de alertă, gata să fie activate dacă este necesar.
Citeşte şi: Alertă aeriană în Tulcea. Atac cu drone lângă graniță