Vin primele autobuze noi în Craiova! 25 de autobuze Diesel Euro 6 vor ajunge în Bănie, în luna decembrie.
Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Mihail Genoiu, într-o conferinţă de presă. Este vorba de cele 38 de autobuze care urma să fie achiziţionate cu banii împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Deşi urma să primească în 2019 o tranşă de 1.114.917 euro, primăria a obţinut cu 3 milioane de euro mai mult. Aşa că va reuşi să cumpere mai multe autobuze decât prevăzuse: 25 în loc de 5.
Firma care a câştigat licitaţia este BMC Otomotiv ve Savunma Sanayi AŞ, din Turcia. Ea va livra, potrivit primarului Genoiu, 25 de autobuze până la data de 13 decembrie 2019, potrivit contractului.
Autobuzele au lungime de 12 metri şi o capacitate de 97 de pasageri, dintre care 26 pe scaune. Preţul unui autobuz este de 845.470 lei + TVA, adică 1.006.110 lei (aproximativ 215.000 de euro).