12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePrimăria Craiova, "fabrica" de inspectori?

Primăria Craiova, „fabrica” de inspectori?

Din analiza posturilor existente în organigramă reiese că în Primăria Craiova există, în medie, un şef la fiecare 8,8 angajaţi. Sunt departamente şi compartimente unde numărul celor care ocupă posturi de inspectori este aproape egal cu numărul muncitorilor.

Un vechi proverb spune „doi cu sapa, cinci cu mapa“. Acest proverb s-ar putea aplica la unele dintre departamentele din cadrul Primăriei Craiova. Acestea sunt doldora de şefi şi de alte categorii de personal, care figurează în organigramă sub funcţia publică de execuţie de „inspectori“.


În urmă cu o săptămână, Primăria Craiova îşi adapta organigrama la cerinţele Codului Administrativ, potrivit art. 158 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019. Astfel că primarii şi viceprimarii pot înfiinţa cabinetul primarului şi al viceprimarului.

În ultima şedinţă a Consiliului Local Craiova s-a aprobat o hotărâre care dă posibilitatea viceprimarilor să aibă propriul cabinet. Concret, li s-a dat liber şi viceprimarilor să îşi angajeze consilieri. Cu acel prilej, au fost aprobate din nou organigrama şi statul de funcţii din primărie.

53 de funcţii de conducere şi 418 de execuţie, în organigramă

Potrivit hotărârii de Consiliu Local recent adoptate, la Primăria Craiova există trei funcţii de demnitate publică (primar şi doi viceprimari); 471 de funcţii publice, dintre care 53 de funcţii publice de conducere şi 418 funcţii publice de execuţie. Un calcul matematic simplu arată că, în medie, în Primăria Craiova există un şef la fiecare 8,8 angajaţi. Media s-a făcut doar pe funcţiile de conducere, fără să luăm în calcul primarul şi cei doi viceprimari.

Conform organigramei, mai există 139 de funcţii contractuale, dintre care trei funcţii de conducere şi 136 funcţii de execuţie. În total, în aparatul propriu, în departamentele şi direcţiile din subordinea primăriei lucrează 613 angajaţi.

GdS a efectuat o analiză a posturilor existente în anumite departamente şi direcţii nou-înfiinţate (în ultimii ani), în paralel cu alte direcţii consacrate, cu greutate în cadrul primăriei. Comparaţia s-a făcut doar între departamentele din primărie, strict după ceea ce figurează în organigramă.

Se observă că, în unele direcţii, departamente şi compartimente sunt mai multe persoane cu atribuţii de inspectori decât simpli lucrători. Nu au fost analizate atribuţiile fiecărui post, ci strict componenţa unor compartimente, servicii şi direcţii.

20 de angajaţi întreţin stadionul. Mulţi sunt inspectori

În organigrama Primăriei Craiova figurează Serviciul Administrare şi Exploatare Stadion, din cadrul Direcţiei Patrimoniu. În respectivul serviciu sunt 20 de persoane ca angajate. Pe listă figurează nici mai mult, nici mai puţin de şapte inspectori care se ocupă de stadion. Este angajat un singur îngrijitor, iar restul sunt muncitori calificaţi şi doi referenţi. Evident, serviciul are şi un şef.

De întreţinerea gazonului de pe stadion se ocupă altă entitate din subordinea primăriei, respectiv RAADPFL. Astfel că cei 20 de angajaţi de la Serviciul Administrare şi Exploatare Stadion se ocupă doar de stadion, nu şi de gazon.

Ştiaţi că 15 angajaţi „întreţin“ parcarea subterană?

În cadrul Direcţiei Servicii Publice figurează 59 de angajaţi, dintre care doi şefi. În cadrul acestei direcţii figurează „Compartimentul administrare parcare subterană“, unde figurează 15 angajaţi. Potrivit organigramei, dintre cei 15, cinci figurează ca muncitori calificaţi, şase paznici, doi casieri şi doi îngrijitori.

Parcarea subterană a fost realizată cu fonduri europene, iar pe parcursul implementării proiectului trebuie menţinute numărul de locuri de muncă asumate prin proiect. Rămâne de văzut dacă în cei cinci ani în care va fi monitorizată ex-post parcarea îşi respectă obiectivele asumate prin proiect.

În organigramă există inspectori care monitorizează zone verzi, iluminat şi apă-canal

Tot în cadrul Direcţiei de Servicii Publice există „Compartiment administrare şi monitorizare zone verzi“. Aici lucrează patru inspectori superiori (gradul I) şi doi referenţi. La aceeaşi direcţie există şi un Compartiment Administrare şi monitorizare iluminat. Aici lucrează patru persoane.

Trei au funcţii de execuţie de inspectori, iar unul are funcţia de expert. Dacă nu ştiaţi, aflaţi că în Primăria Craiova există şi Compartimentul Administrare şi monitorizare apă-canal. Aici lucrează doi inspectori şi un referent.

În cele trei compartimente sunt 13 angajaţi. Serviciul din care fac parte este unul cu 27 de angajaţi. Se numeşte Serviciul Administrarea și monitorizarea serviciilor de utilitate publică.

Zece angajaţi pentru atragerea de fonduri europene

Pentru atragerea fondurilor europene şi pentru scrierea de proiecte în primărie sunt mai puţini oameni decât la departamentele enumerate mai sus. La „Compartimentul implementare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile“ figurează doar zece persoane. Cei mai mulţi dintre cei zece sunt consilieri debutanţi (cinci persoane), iar ceilalţi sunt consilieri gradele I şi II.

De asemenea, în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova, la „Serviciul urmărire, executare silită persoane juridice“ lucrează 13 persoane. Un şef de serviciu şi 12 persoane cu funcţia de execuţie de inspectori şi experţi.


În cadrul Direcţiei Achiziţii şi Licitaţii figurează în organigramă cu 21 de persoane, plus un director. Serviciul Investitii şi Achiziţii este compus din zece angajaţi, dintre care unul este şeful de serviciu, iar restul de nouă au funcţii de execuţie de inspectori. De asemenea, la Serviciul licitaţii lucrează 11 persoane.

Nouă persoane figurează la Serviciul imagine

Primăria tot a făcut angajări, în ultimii ani, la unul dintre serviciile instituţiei. Serviciul imagine din cadrul Primăriei Craiova s-a „îngrăşat“ până acum şi cuprinde nici mai mult, nici mai puţin de nouă posturi. Respectiv, un şef de serviciu, șapte inspectori şi un expert.


Conform organigramei, la Serviciul imagine sunt mai multe persoane decât la Serviciul administraţie publică locală. Aici lucrează opt persoane. Totodată, numărul de posturi din organigramă de la Serviciul imagine este similar cu cel de la Serviciul Autoritate Tutelară, unde lucrează tot nouă persoane. Efectiv, la Serviciul imagine lucrează cinci persoane, iar restul posturilor evidenţiate în organigramă sunt posturi vacante.

Şi la Serviciul administrativ întreţinere sunt 28 de persoane angajate. Dintre acestea, fac parte doi inspectori de specialitate, îngrijitori, portari, şoferi etc.

Salariile din Primăria Craiova bat recorduri comparativ cu mediul privat

În 2017, după prima majorare a salariilor din primării, la Primăria Craiova salariile au crescut destul de mult. La vremea respectivă, potrivit datelor publicate în GdS, salariile nete ale şefilor depăşeau 1.500 de euro pe lună.

După ce au fost majorate în iulie 2017, salariile din Primăria Craiova au ajuns la următoarele niveluri: secretarul municipiului – 11.600 de lei, arhitectul-șef – 10.025 de lei, director executiv – 9.725 de lei, director executiv adjunct – 9.225 de lei, șef serviciu – 8.000 de lei.

De asemenea, un auditor avea salariu între 4.000 și 5.700 de lei, în funcție de grad și gradație, iar un consilier – între 2.400 și 5.400 de lei. Un șofer primea între 2.200 și 2.621 de lei, la fel ca paznicul și casierul.


La indemnizaţie brută de 13.050 de lei, venitul net al primarului ar fi fost în 2017 de 9.153 de lei pe lună. La acela se puteau adăuga alte sporuri. Adică, la vremea respectivă, primarul urbei încasa aproximativ 2.000 de euro pe lună. Viceprimarii primeau ceva mai puţin.
De atunci şi până acum s-au mai majorat salariile celor din primărie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS