0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePolițiștii locali vor monitoriza video toate intervențiile

Polițiștii locali vor monitoriza video toate intervențiile

Polițiștii locali vor fi dotați cu camere video pentru monitorizarea activității. Aparatele au dimensiuni mici și vor fi montate pe uniforme.

La început, doar polițiștii care se ocupă de circulația din oraș vor fi dotați cu aceste aparate de filmare. Sumele pentru achiziționarea acestora, dar și a unor stații de emisie – recepție performante, au fost alocate de către Primăria Târgu Jiu. „Avem în obiectiv achiziționarea unor stații performante și a unor body cam-uri (camere video corporale -n.r.) pentru tot ce înseamnă polițiști operativi în stradă. Vor putea fi folosite ca probă în instanță și voi putea să îi verific foarte bine pe cei care stau în stradă, dacă au o atitudine necorespunzătoare față de cetățeni“, a menționat Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu.

Înregistrările vor fi verificate

Polițiștii locali din Târgu Jiu vor avea obligația să țină pornite camerele video pentru ca acestea să funcționeze tot timpul. La finalul programului vor preda cardurile cu imaginile înregistrate. Și mașinile de intervenție vor fi dotate cu camere video.
Imaginile se vor stoca pe un card, iar la ieșirea din serviciu imaginile vor fi vizualizate de o persoană special desemnată să facă acest lucru. În funcție de reclamații. Dacă sunt incidente, se depun reclamații. Se verifică înregistrările. Vor fi dotați cu camera cei de pe mașinile operative și de la circulație. Luăm și pentru celelalte categorii de poliţiști care au activitate în stradă. Nu este necesar să luăm astfel de echipamente pentru toți polițiștii locali din Târgu Jiu“, a declarat Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu.

În prima fază, Poliția Locală Târgu Jiu va achiziționa 25 de aparate de înregistrare video și 25 de stații de emisie-recepție. „Colegii mei și-au achiziționat ei de pe anumite site-uri. Este vorba de camere mai puțin performante. Noi vrem să cumpărăm deocamdată 25 de camere video și 25 de stații emisie-recepție“, a spus Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS