0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieCentrul Craiovei, în mizerie după Târgul de Crăciun

Centrul Craiovei, în mizerie după Târgul de Crăciun

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Craiova în centrul oraşului s-a încheiat pe 5 ianuarie, dar urmările încă se văd.

Zona Piaţa „Mihai Viteazul“ – Calea Unirii zace şi acum în mizeria lăsată de comercianţi. Şi nu ne referim la deşeurile menajere, ci la urmele de ulei şi unsoare lăsate pe granit. Asta în special în zonele unde au fost amplasate căsuţele cu produse alimentare tradiţionale.

Târgul de Crăciun a fost deschis oficial pe 22 noiembrie. Până pe 5 ianuarie craiovenii au putut savura „mâncare, dulciuri și băuturi care mai de care mai gustoase“, după cum chiar primăria anunţa la deschiderea târgului.

Problema este că mâncărurile gustoase au lăsat urme pe pavimentul din centru. „Să mai veniți și la anu’, dar să vă duceți în târg, pe pământ, nu pe granitul din centru, că acolo e mai potrivit pentru jegul care rămâne în urma voastră!“, a fost reacţia de pe Facebook a unui craiovean, la două zile după încheierea Târgului de Crăciun. O reacţie normală, având în vedere modul cum arată acum granitul.

Târgul de Crăciun. Salubritatea va interveni… săptămâna viitoare

Cine ar fi trebuit să intervină pentru a spăla pavimentul din centru? Salubritate SRL, firma deţinută de primărie care se ocupă de curăţenia străzilor şi a zonelor publice din oraş.

Salubritatea nu a trecut însă până acum prin această zonă. Sau cel puţin nu s-a ocupat de curăţarea granitului din centru, afectat de unsoare. Asta cu toate că de la închiderea Târgului de Crăciun au trecut deja patru zile. Şi nici nu va interveni până săptămâna viitoare, după cum afirmă reprezentanţii societăţii.

„Toata zona aferentă Târgului de Crăciun a fost zilnic în atenţia noastră, în fiecare dimineaţă lucrătorii din zona centrală făcând curat aici. În mod evident, pe perioada în care comercianţii au fost prezenţi la târg nu a fost posibilă intervenţia pentru curăţarea pavimentului nici în timpul zilei, când zona a fost intens circulată, nici noaptea, când exista pericol de îngheţ. Începând de săptămâna viitoare însă, vom interveni în zonă cu soluţii de degresare“, a precizat, pentru GdS, Cristina Ghenea, purtătorul de cuvânt de la Salubritate SRL.

La fel a fost şi după Zilele Municipiului Craiova

Nici după Zilele Municipiului Craiova, din perioada 30 mai – 9 iunie 2019, Salubritatea nu s-a grăbit să cureţe unsoarea lăsată în urma comercianţilor de mâncare.

Craiovenii care au trecut în dimineaţa zilei de 10 iunie pe strada A.I. Cuza (zona unde au fost amplasate tarabele cu mici şi alte produse alimentare) s-au lovit de un miros puternic de gunoi emanat de unsoarea de pe asfalt, în contact cu razele soarelui.

Abia mai spre după-amiază a început curăţenia pe stradă, cu toate cu mirosul se simţea şi de pe scările primăriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS