-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieLocatorii blocurilor din Nicolae Bălcescu, rezolvaţi de primarul Gutău

Locatorii blocurilor din Nicolae Bălcescu, rezolvaţi de primarul Gutău

Primarul Mircia Gutău a anunţat că a găsit o rezolvare a situaţiei dificile în care se găseau locatarii celor 300 de garsoniere din blocurile G300, 225 şi 50 din bulevardul Nicolae Bălcescu din Râmnicu Vâlcea.
Această situaţie a apărut după ce locatarii au ajuns în imposibilitatea legală de a mai utiliza terenul dintre imobile, aflat în proprietatea unui agent economic privat. Edilul-şef i-a informat pe reprezentanţii invitaţi că proprietarul a fost de acord cu un schimb de terenuri în zona Goranu, ceea ce înseamnă că spaţiul dintre blocuri va rămâne strict în utilizarea locatarilor din zonă.
Vestea a fost primită cu aplauze din partea celor prezenţi. ”Îi mulţumesc public domnului Antonescu pentru înţelegere!”, a subliniat primarul Gutău- Edilul a detaliat etapele ulterioare de rezolvare a acestei situaţii:

  • evaluarea suprafeţelor ce fac obiectul schimbului,
  • aprobarea în Consiliul Local a schimbului de terenuri.
  • aprobarea sumei de bani ce urmează să fie plătită în compensare de la bugetul local,
  • definitivarea actelor prin care terenul dintre cele trei blocuri intră în domeniul public al municipiului,
  • demararea lucrărilor de modernizare necesare,
  • realizarea unei parcări,
  • realizarea unui loc de joacă,
  • modernizarea sistemului de iluminat public,
  • alte facilităţi pe care le vor dori locatarii.

Chiar de mâine se va reloca punctul de colectare a deşeurilor pe un amplasament la îndemâna utilizatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS