7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieCine poluează Craiova. Ce rol vor avea autobuzele electrice

Cine poluează Craiova. Ce rol vor avea autobuzele electrice

Cine poluează Craiova. Primarul Mihail Genoiu a precizat care sunt, în opinia sa, factorii care duc la poluarea aerului din oraș. Edilul dă vina pe praful care se adună pe străzi în special primăvara și pe cei care construiesc. În ecuația privind poluarea din Craiova și reducerea nivelului ei apar și autobuzele electrice.

Municipiul Craiova a apărut, zilele trecute, pe o listă a orașelor poluate din țară, alături de Cluj, Timișoara, Constanța sau Pitești. Era o listă de zece municipii, cărora Ministerul Mediului le solicita un plan concret pentru reducerea nivelului de poluare.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a reacționat și a prezentat cum stă orașul la capitolul poluare. Potrivit edilului, Bănia s-ar afla în limitele maxime admise și doar în 35 de zile din anul trecut a fost depășită cota maximă de poluare. Și nu peste tot în oraș, ci doar la una din cele cinci stații de măsurare a nivelului de poluare, cea din zona Billa.

„Acele zile cu depășirea poluării în calitatea aerului s-a constatat că sunt, în mare parte, în perioada de primăvară, după ce se adună praful din iarnă“, a precizat Genoiu.

Cine poluează Craiova? De unde ar veni poluarea din aer

Așadar, în opinia edilului, principala sursă de poluare în Craiova ar fi praful de pe străzi. Aici, însă, vinovatul principal ar fi chiar primăria, cea care trebuie să se ocupe de curățenia arterelor publice din oraș. „Și cum sunt străzile pline de praf“, recunoaște Genoiu.

Praful care se adună pe străzi, în special primăvara, ar crește gradul de poluare a aerului din Craiova
Praful care se adună pe străzi, în special primăvara, ar crește gradul de poluare a aerului din Craiova

El anunță însă o demarare rapidă a unei acțiuni de curățare a străzilor și „eliminarea sursei numărul unu de poluare a aerului“.

Pentru a doua sursă de poluare a aerului din Craiova, primarul arată cu degetul spre cei care realizează diferite construcții.

„A doua sursă este cea a construcțiilor. Dacă ați observat, în ultimii ani în Craiova se construiește masiv. Voi cere ca toate aceste construcții, în special cele care se referă la blocuri și cartiere, să fie analizate la sânge din punct de vedere al poluării“, a spus Mihail Genoiu.

Cine poluează Craiova. Primarul Craiovei arată cu degetul spre cei care realizează diferite construcții, atunci când vorbește de poluarea aerului.
Cine poluează Craiova. Primarul Craiovei arată cu degetul spre cei care realizează diferite construcții, atunci când vorbește de poluarea aerului.

El a dat ca exemplu mașinile care ies de pe șantiere fără a le fi splălate roțile și faptul că deșeurile rezultate din demolări sau din construcții nu ajung unde trebuie, ci sunt aruncate la voia întâmplării.

„Cer Poliției Locale, prin Disciplina în Construcții, să verifice și să fie sancționați absolut toți cei care încalcă legea cu privire la molozul rezultat din construcții, inclusiv funcționari din primărie care au contribuit la neglijarea acestor lucruri“, a solicitat primarul Craiovei.

Cine poluează Craiova. De ce a cumpărat Craiova autobuze diesel?

Mihail Genoiu a explicat și care este logica autobuzelor diesel în condițiile în care Craiova tinde să scape de poluare.

Edilul a spus că totul ar face parte din strategia Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care presupune că „la fiecare autobuz electric trebuie să existe un autobuz cu combustie“.

Asta pentru că „istoricul acestor autobuze electrice este foarte redus, nu se cunoaște încă foarte bine fiabilitatea și autonomia de funcționare a lor“.

Craiova are 38 de autobuze noi Diesel Euro 6
Craiova are 38 de autobuze noi Diesel Euro 6

Reamintim faptul că primăria a cumpărat recent 38 de autobuze Diesel Euro 6, cu bani împrumutați de la BERD. La Craiova, primele vehicule ecologice de transport în comun, în speță cele 16 autobuze electrice și cele 17 tramvaie, nu ar ajunge însă mai devreme de anul 2021, în cel mai fericit caz.

Reabilitarea căilor de rulare a tramvaiului, de pe Henry Ford și Calea Severinului, ar aduce, de asemenea, un aer mai curat, având în vedere că actuala cale de rulare „e veche și produce zgomot și praf“.

Autobuzele electrice închid strada A.I. Cuza?

Primarul Mihail Genoiu a dezvăluit, tot la capitolul poluare, că în momentul în care pe liniile RAT vor apărea autobuze electrice, acestea vor circula pe traseele din zona centrală. Astfel, centrul Craiovei ar scăpa de orice mijloc de poluare. Mai ales dacă în zona centrală se va ajunge cu autobuzul, în loc de mașina personală.

Astfel, s-ar ajunge, în opinia edilului Craiovei, ca și strada A.I. Cuza să devină una pietonală, alături de Centrul Istoric:

„Vom încerca să închidem, în primă fază, strada A.I. Cuza în weekend-uri și să dăm naștere la cât mai multe evenimente în zona centrală, urmând ca, în etapa următoare, să avem și o dezbatere publică pentru a transfoma strada A.I. Cuza într-o zonă pietonală“.

Craiova, de la poluare la Green City

Genoiu a ținut să precizeze că atunci când a fost semnat contractul de finanțare cu BERD pentru cele 38 de autobuze Diesel Euro 6, banca a oferit Craiovei, gratuit, și un proiect de Green City. Implementarea lui a început anul trecut și deja ar fi fost parcurse două etape.

„În aceste prime două etape au fost făcute măsurători de către consultantul ales de BERD și care a studiat foarte multe domenii: calitatea aerului, calitatea apei și resursele, calitatea solului, spațiul verde, biodiversitatea, atenuarea schimbărilor climatice, transport. S-a stabilit un plan de acțiune pentru orașul verde, etapa următoare fiind implementarea acestui plan. Urmează ca în săptămânile următoare să ne întâlnim cu firma consultantă să stabilim ce avem concret de făcut. Este a patra etapă cu raportarea progreselor realizate în acest drum de Green City“, a spus edilul Craiovei.


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS