0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePrimăria Craiova a depus proiecte de 23 milioane de euro pentru spitalele din subordine

Primăria Craiova a depus proiecte de 23 milioane de euro pentru spitalele din subordine

Primăria Craiova continuă să fie printre primele administrații locale din țară la depunerea de proiecte europene.

Primăria supune, mâine, votului Consiliului Local, într-o ședință extraordinară, aprobarea finanțării din fonduri europene a trei proiecte pentru spitalele din subordinea Primăriei.

Este vorba despre oportunitatea apărută în contextul pandemiei cu coronavirus și transmisă de Comisia Europeană în 30 martie 2020, prin care unitățile sanitare publice pot deconta din fonduri europene cheltuieli cu echipamente şi aparatură medicală necesare pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID–19.

La doar o săptămână de la apariția Ghidului Solicitantului, publicat vinerea trecută, 15 mai 2020, Primăria Craiova propune deja documentația spre aprobare Consiliului Local, înainte ca proiectele să fie depuse la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Ce spune primarul Mihail Genoiu

“Suntem, din nou, printre primii din țară la depunerea de proiecte pe fonduri europene. Iată că la foarte scurt timp de când Comisia Europeană a anunțat măsurile de sprijin în domeniul sanitar, ne-am mobilizat imediat, am preluat de la cele trei spitale ale municipalității necesarul de echipamente și aparatură medicală pentru gestionarea crizei de coronavirus și am lucrat la documentația pentru cererea de finanțare. Imediat după votul de vineri din Consiliul Local, vom și depune proiectele la minister.

Solicităm finanțări în valoare totală de peste 23 milioane de euro, câte 10 milioane de euro pentru Victor Babeș și Filantropia și 3 milioane de euro pentru Neuropsihiatrie. Sperăm ca autoritatea responsabilă cu evaluarea proiectelor să fie obiectivă, iar fondurile să fie împărțite în mod corect. Sunt 300 milioane de euro alocate acestui apel de proiecte, iar valoarea maximă eligibilă a fiecărui proiect este de 10 milioane de euro, cu 0% contribuție din partea beneficiarului! Este o oportunitate pe care nici nu ne gândim să o ratăm, mai ales că este vorba de investiții în dotări pentru medicii și pacienții noștri”, a declarat primarul Mihail Genoiu.

Cheltuielile care pot fi decontate se referă la cele efectuate de spitale începând cu data de 01.02.2020 până la momentul depunerii cererii de finanțare sau care urmează a fi realizate, aferente acțiunilor finanțabile în cadrul apelului de proiecte, pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID – 19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID – 19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS