0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieBugetul Craiovei, rectificare cu scandal

Bugetul Craiovei, rectificare cu scandal

Bugetul Craiovei, rectificare cu scandal. Primarul Craiovei a convocat, ieri, o ședință extraordinară on-line a Consiliului Local (CL) pentru o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2020, pentru acordarea unor ajutoare privind încălzirea locuinței și pentru prelungirea până la data de 28 februarie 2021 a mandatului lui Marcel Tănăsescu la conducerea RAT SRL.

Doar proiectul cu ajutoarele a fost votat pe loc și în unanimitate. Pentru restul, discuțiile s-au întins pe durata a 93 de minute. Adică, exact cât ține un meci de fotbal, cu prelungirile de rigoare. La final, scorul a fost de 14-12 în favoarea PSD+PER. Alianța de dreapta din CL Craiova, formată din PNL și USR-PLUS, a avut 12 consilieri pe baricade, din totalul de 13. Dar și dacă formula era completă, rezultatul era același: înfrângerea. Asta pentru că trecerea lui Dan Diaconu (PNL) în tabăra adversă încă de la prima ședință completă de CL a schimbat majoritatea din consiliul local.

Degeaba s-au agitat consilierii municipali din PNL și USR-PLUS, pentru că nu au schimbat cu nimic deznodământul ședinței. A ieșit așa cum a vrut PSD. Ba chiar unul dintre consilierii municipali din partea PSD, care își anunțase la un moment dat demisia din CL, a votat tolănit pe canapeaua din cameră. Plictisit parcă de tot ceea ce se discuta în ședință, consilierul și-a luat ochii din telefon doar atunci când trebuia să apese botonul pentru vot. Revenind la obiectul ședinței de ieri, rectificarea bugetară a creat cele mai multe discuții.

De unde au venit banii

Potrivit proiectului de hotărâre, rectificarea a constat în suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Craiova cu suma de 12.541.970 de lei. Banii au venit de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova – 859.000 de lei strict pentru cheltuieli prevăzute în Legea educației și din Fondul de rezervă al Guvernului – 4.726.000 de lei din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Totodată, de la bugetul de stat au intrat în vistieria Craiovei 6.956.970 de lei, tot din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, bani destinați achitării unor plăți restante la data de 30 septembrie 2020. De fapt, aici este vorba strict de compensația cuvenită operatorului de transport, în speță RAT SRL, conform contractului de delegare. De asemenea, Direcția Impozite și Taxe anunța că nu a mai încasat 1.737.000 de lei din impozitul și taxa pe clădiri datorată de persoanele juridice, dar a recuperat acești bani din alte surse de venit.

Bugetul Craiovei, rectificare cu scandal. Cum a împărțit primăria banii

Unde s-au dus banii? 73.000 de lei pentru consumul de energie electrică și termică și 176.000 de lei pentru cheltuielile cu apa, canalul și salubritatea la Bussines Center, Centrul de excelență, Centrul de sprijin IMM-uri și Centrul Multifuncțional. De asemenea, 101.000 lei s-au dus pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile la stadionul „Ion Oblemenco“.

O sumă importantă de 1.379.000 de lei urma să ajungă la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația Drepturilor de Autor, după ce primăria a pierdut un proces privind plata drepturilor de autor și a drepturilor conexe aferente perioadei 2008-2011. Alți 1.970.000 de lei au fost alocați pentru plata lucrărilor de zone verzi, administrare grădină zoologică și cimitire, plus reparații curente – lucrări executate de RAADPFL.

2.200.000 de lei s-au dus către măturatul străzilor și alte activități prestate de Salubritate SRL, iar 800.000 de lei pentru achitarea facturilor pentru consumul de energie electrică de la iluminatul public și achitarea lucrărilor de mentenanță aferente lunii octombrie 2020. În fine, 200.000 de lei au ajuns tot la RAADPFL, pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparare a străzilor cu îmbrăcăminte din pavaj de piatră brută, piatră spartă și amestec optimal în municipiul Craiova, iar 2,4 milioane de lei la RAT, pentru achitarea diferențelor de tarif la abonamentele de transport local.

Bugetul Craiovei, rectificare cu scandal. Cum au reacționat consilierii PNL și USR-PLUS la cheltuielile primăriei

Toate aceste cheltuieli nu au fost văzute cu ochi buni de către consilierii locali din partea PNL și USR-PLUS. Aceștia au criticat sumele ajunse la RAADPFL „pentru panseluțe“, după cum s-au exprimat aceștia, și au cerut o mai bună gestionare a banului public. Nici faptul că primăria plătește utilitățile la Centrul Multifuncțional și la celelalte trei centre de afaceri din vecinătate nu a picat bine consilierilor alianței de dreapta. Aceștia au întrebat de ce se plătesc utilitățile pentru niște clădiri unde există chiriași. „Păi banii nu ar trebui să-i luăm de la chiriași, plătim noi?“, a întrebat un consilier de la USR-PLUS, Răspunsul a fost că „așa sunt contractele“ și că acești bani se recuperează ulterior de la chiriași.

Bugetul Craiovei, rectificare cu scandal. Ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Craiova a avut loc tot on-line. Cele patru puncte de pe ordinea de zi au fost dezbătute cât durează un meci de fotbal. La final, scorul a fost de 14-12 în favoarea PSD+PER.
Ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Craiova a avut loc tot on-line. Cele patru puncte de pe ordinea de zi au fost dezbătute cât durează un meci de fotbal. La final, scorul a fost de 14-12 în favoarea PSD+PER.

Consilierii au mai întrebat cine se face responsabil pentru faptul că primăria va trebui să plătească peste 1,3 milioane de lei către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor. „Știți cine a greșit, au fost trași în vreun fel la răspundere funcționarii respectivi, pentru a nu se mai repeta situația asta?“, a fost întrebarea venită de la consilieri. Aici, răspunsul a venit chiar de la primarul Olguța Vasilescu. Aceasta a precizat că funcționarii respectivi nu mai lucrează în Primăria Craiova și că, oricum, datoriile s-ar fi prescris până acum când a apărut decizia definitivă a instanței.

Ceartă pe banii de investiții

Tot prin rectificarea bugetară, primăria a tăiat 4.841.000 de lei de la investiții. O parte din acești bani erau pentru un sistem informatic geografic integrat pentru digitalizarea proceselor în cadrul Primăriei Municipiului Craiova – 149.000 de lei, pentru aplicația „Hartă online cu rasteluri de biciclete“ – 50.000 de lei, pentru sistemul de turnichete de la stadionul de atletism – 824.000 de lei sau pentru sistemul de cronometraj și instrumentele de măsurare de la stadionul de atletism – 1.134.000 lei. Alți 1.275.000 de lei au fost luați de la modernizarea mai multor străzi prinse în acordul cadru de proiectare și modernizare.

Și aici au apărut discuții aprinse. Consilierii USR-PLUS au întrebat de ce se iau acești bani de la investiții, de ce nu s-au cheltuit până la sfârșitul anului și au cerut o mai bună organizare a bugetului la început de an, în așa fel încât să nu se mai taie la final din banii destinați investițiilor. Pentru că nu au primit un răspuns clar, ei au fost lămuriți de un coleg din PNL cu ștate vechi în Consiliul Local.

„Vă spun eu cum funcționează administrația PSD la Craiova. La început de an ne flutură prin față tot felul de investiții pentru a crește procentul destinat dezvoltării, după care banii se duc spre funcționare, pentru plata salariilor sau a altor cheltuieli, prin tot felul de rectificări bugetare“, a afirmat acesta. Ședința s-a încheiat cu concluzia unui alt consilier PNL. „Ce faceți aici este circ, nu ședință de consiliu local“, s-a adresat acesta celor din executiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS