0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieO nouă taxă în Craiova: taxa specială de salubrizare

O nouă taxă în Craiova: taxa specială de salubrizare

O nouă taxă în Craiova. Primăria a iniţiat procedura de consultare publică a unui Regulament privind instituirea şi administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiu. Aceasta va intra în vigoare din momentul în care activitatea de salubrizare în Craiova va fi derulată de Iridex Group, operatorul judeţean prins în Masterplanul de gunoi al Doljului.

Potrivit Regulamentului, odată ce Iridex se va ocupa de ridicarea gunoiului menajer din Craiova şi, implicit, de transportarea lui la Depozitul de deşeuri de la Mofleni, atât utilizatorii casnici, cât şi utilizatorii non-casnici care refuză încheierea contractului cu operatorul de salubritate vor fi obligaţi să plătească o taxă specială.

Aceasta va fi instituită prin hotărâre de consiliu local, cuantumul ei pentru 2021 fiind următorul: 11 lei/lună/ persoană, pentru utilizatorii casnici (taxă distinctă pentru deșeuri reziduale – 9 lei; taxă distinctă pentru deșeuri reciclabile – 2 lei), 144 lei/mc, pentru utilizatorii non-casnici care refuză încheierea contractului cu operatorul de salubritate. 

Cine are calitatea de utilizator casnic

Cine are calitatea de utilizator casnic al serviciului de salubrizare? Orice persoană fizică cu domiciliul/reședința în Craiova sau care are domiciliul pe raza altei unitați administrativ-teritoriale, dar locuiește în municipiul Craiova, conform Regulamentului aflat în consultare.

„Persoanele fizice care dețin în proprietate o clădire (locuită/nelocuită/locuită temporar), indiferent de destinația ei (rezidențială/nerezidențială/mixtă), aflată pe teritoriul administrativ al municipiului Craiova, au obligația de a depune Declarația de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru fiecare proprietate deținută, indiferent dacă este locuită de proprietar sau dată în folosintă (comodat, închiriere, concesiune etc) altor persoane fizice sau juridice, și datorează taxa specială de salubrizare, în condițiile stabilite prin prezentul regulament.

Persoanele juridice și persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi cei care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberală care dețin în proprietate clădiri rezidențiale/mixte aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Craiova au obligația de a depune Declarația de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru fiecare proprietate deținută, indiferent dacă este utilizată de proprietar, dată în comodat sau folosință altor persoane fizice“, se arată în Regulament. 

O nouă taxă în Craiova. Nimeni nu scapă de taxa specială de salubrizare

De asemenea, persoanele juridice și persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi cei care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă care dețin în proprietate/utilizează imobile cu destinație nerezidențială au obligația de încheia contract individual cu operatorul economic. În cazul în care refuză încheierea contractului individual cu operatorul de salubritate, ei sunt obligați să depună declarație de impunere și datorează taxa specială de salubrizare. Dacă clădirile se află în proprietatea statului ori a autorităţilor locale şi sunt date în administrare, concesionate sau închiriate oricăror utilizatori casnici ai serviciului de salubrizare, taxa se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de folosinţă, după caz. 

Potrivit Regulamentului, taxa specială de salubrizare se datorează de către toți utilizatorii serviciului, cuantumul lunar/anual urmând să se calculeze în funcție de tipul de utilizator. Concret, pentru utilizatorii casnici taxa specială de salubrizare se calculează pentru fiecare persoană care locuiește efectiv în imobilul rezidențial/mixt, iar impunerea taxei speciale de salubrizare se face pentru proprietarul imobilului. „Numărul de persoane pentru care se face impunerea taxei speciale de salubrizare va fi conform declarației pe proprie răspundere a proprietarului/chiriașului în cazul locuințelor proprietate de stat sau proprietate a unității administrativ-teritoriale.

În cazul refuzului declarării numărului de persoane, stabilirea taxei de salubrizare se va face din oficiu“, se mai menţionează în prezentul regulament. În ceea ce priveşte utilizatorii non-casnici, în cazul refuzului de a încheia contractul individual de prestări servicii de salubrizare, utilizatorul respectiv are obligația de a depune o declarație pe propria răspundere, în baza căreia îi va fi stabilit un cuantum al taxei în funcție destinația clădirii în care se produc aceste deșeuri. 

O nouă taxă în Craiova. Declarația de impunere se depune pentru fiecare unitate locativă deținută

Tot în prezentul regulament supus consultării publice se precizează că „persoanele fizice, proprietari de imobile cu destinația rezidențială/mixtă (locuință) au obligația depunerii declarației pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare și de a achita taxa. „Declarația de impunere se depune pentru fiecare unitate locativă deținută, fie că este locuită de proprietar, fie că este utilizată de alte persoane fizice (închiriată, comodat etc), pentru toate persoanele din imobil care beneficiază de serviciul de salubrizare, proprietarul devenind subiect de drept fiscal“, se arată în regulament.

Aici este menţionată şi o excepție pentru anul 2021, pentru utilizatorii casnici deja înregistrați în evidența fiscală a Direcției Impozite și Taxe. Pentru aceştia, taxa de salubrizare se va recalcula conform cuantumului stabilit prin prezentul regulament, proporțional pe numărul de luni rămase din an, începând cu data prestării efective a activităților serviciului de salubrizare în Craiova de către Iridex, urmând a se emite și comunica utilizatorilor o noua decizie de impunere cu noile sume, recalculate. 

În cazul imobilelor deținute de către persoanele juridice, cu destinația rezidențială, obligația de a depune declarația de impunere şi de a achita taxa de salubrizare revine proprietarului imobilului. Declarația de impunere se va depune pentru fiecare unitate locativă deținută, fie că este utilizată de proprietar, fie că este închiriată altor persoane fizice, pentru toate persoanele din imobil care beneficiază de serviciul de salubrizare, proprietarul devenind subiect de drept fiscal. 

Cum se plăteşte taxa specială de salubrizare

Potrivit Regulamentului, taxa specială de salubrizare se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a prestat serviciul de salubrizare. Prin excepție, pentru anul 2021, primul termen de plată al taxei speciale de salubrizare este de 60 zile de la data începerii prestării efective a activităților serviciului de salubrizare în Craiova de către Iridex Group. Plata taxei se poate face și anticipat, pe o perioadă de mai multe luni, sau pentru întregul an. Pentru neplata la termenul scadent se datorează majorări de întârziere, precum şi aplicarea măsurilor de executare silită. 

Odată cu noul operator de salubritate – Iridex Group, în Craiova va fi instituită o taxă specială de salubrizare

Ar mai fi de spus că în cazul imobilelor nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice utilizate de către persoanele juridice și persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi cei care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă pentru desfășurarea obiectului de activitate, contravaloarea serviciilor de salubrizare va fi achitată prin tarif și va fi datorată de persoana juridică sau persoanele fizice care utilizează imobilul nerezidențial. Acestora le revine obligația de a încheia contractul de prestare a serviciului de salubrizare direct cu operatorul.

„În situația în care persoana juridică refuză îndeplinirea acestei obligații, contravaloarea serviciului de salubrizare va fi achitată prin taxa de salubrizare stabilită și aprobată pentru utilizatorii non-casnici, iar obligația depunerii declarației de impunere și de a achita taxa revine utilizatorului non-casnic“, se explică în Regulament. 

O nouă taxă în Craiova. Când se aplică sancțiuni

La finalul acestuia au fost trecute şi sancţiunile pentru cei care nu-l vor respecta. Astfel, depunerea peste termen a declarațiilor de impunere/rectificative a taxei speciale de salubrizate va fi sancţionată cu amendă de la 77 de lei la 307 lei, iar nedepunerea declarațiilor de impunere va fi sancţionată cu amendă de la 307 lei la 765 de lei.

În cazul utilizatorilor non-casnici, limitele minime și maxime ale amenzilor menţionate mai sus se majorează cu 300%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS