4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaPovestea uneia dintre supraviețuitoarele dramei de la Colectiv, pe scena Naţionalului craiovean

Povestea uneia dintre supraviețuitoarele dramei de la Colectiv, pe scena Naţionalului craiovean

„153 de secunde” este un spectacol care va fi prezentat pe 5 noiembrie, de la ora 18.00, la Craiova, în cadrul programului 11plus1 Independent / Contemporan. Pe scena Teatrului Național “Marin Sorescu” va fi ecranizată povestea uneia dintre supraviețuitoarele dramei de la Colectiv, Tedy Ursuleanu.

Este un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj. Spectacolul, în regia Ioanei Păun, a fost realizat în urma unei documentări complexe – care a adunat mărturii ale supraviețuitorilor, informații din presă, opinii ale unor sociologi și psihologi sau date legate de alte catastrofe internaționale.

153 de secunde, o asumare comună a problemelor unei generații

Plasat într-un loc de graniță în care se întâlnesc documentarul, jurnalismul și poezia, 153 de secunde nu este un spectacol comemorativ, ci o asumare comună a problemelor unei generații și o analiză lucidă a efectelor diluării tragismului unei mari drame, care nu este doar a indivizilor care au trăit-o direct, ci a tuturor.

“Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaște mai tot ce ține de incendiu și de consecințele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înțelegerea schimbării și a moștenirilor culturale sistemice care ne mențin resemnarea“, spune Ioana Păun.

Colectivul a rămas o amintire dureroasă

Fără nicio formă de violență grafică, personajul inspirat de Tedy Ursuleanu evocă o suită de detalii realiste sau simbolice, radiografiind elementele care configurează mecanismul memoriei sociale.

“153 de secunde este o mărturie, mărturia unei generații suferinde. Au trecut patru ani de atunci, un timp care a diluat determinarea de schimbare și forța promisiunilor. Colectivul a rămas o amintire dureroasă, evocată la sfârșitul lunii octombrie și pierdută pentru tot restul anului în uitare. Un strigăt puternic împotriva indolenței și a corupției, al cărui ecou pare să întârzie”, spune Tedy Ursuleanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS