-0.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaConservarea patrimoniului cultural, la Muzeul Olteniei

Conservarea patrimoniului cultural, la Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei Craiova va organiza, în premieră, o expoziție temporară dedicată conservatorilor. Eforturile profesionale ale conservatorilor sunt puțin cunoscute publicului larg, demersul urmând să evidențieze valențele pe care statutul de conservator îl are în cadrul unei instituții muzeale.

Deschiderea oficială a expoziției temporare Conservarea patrimoniului cultural va avea loc joi, 19 decembrie, la ora 11. 00, la Secţia de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14). Conservatorii Muzeului Olteniei Craiova, specializați în conservarea artefactelor istorice, etnografice și obiectelor care țin de arealul științelor naturale, propun publicului craiovean, în perioada decembrie 2019 – februarie 2010, o abordare originală a patrimoniului muzeal, din perspectiva imaginilor și artefactelor, realizând o pledoarie în favoarea acestui domeniu muzeologic.

Secretele din spatele conservării

Prin acestă expoziție, specialiştii din cadrul Muzeului Olteniei îşi asumă ca obiective principale afirmarea potenţialului ştiinţific al conservării, oferind publicului larg prilejul de a împărtăşi împreună secretele unui domeniu mai puțin cunoscut, precum: metode, studii şi strategii privind conservarea patrimoniului cultural național, oportunitatea de a fi la curent cu cele mai inovative metode privind complexul proces al conservării bunurilor de patrimoniu, aparatura de investigaţie modernă, aspecte ale noilor tehnologii utilizate în acest domeniu, precum şi abordarea interdisciplinară a procedeelor de conservare preventivă.
Publicul va putea admira, din perspectiva unei stări de conservare impecabilă, obiecte de patrimoniu deosebite, de o valoare inestimabilă – din ceramică, metal, lemn, textile, hârtie, circuitul expoziţional fiind gândit astfel încât să reprezinte o incursiune valorică în vastul domeniu al conservării patrimoniului cultural național, gestionat la nivelul Muzeului Olteniei Craiova.

Expoziția se dorește a fi un mijloc de cunoaștere și aprofundare a unui domeniu mai puțin vizibil, dar extrem de important în cadrul muzeelor, care asigură în fond, buna funcționare a oricăror demersuri expoziționale, spectaculosul evidențiindu-se tocmai din îmbinarea diferitelor și numeroaselor categorii științifice de obiecte de patrimoniu, pe care conservatorii Muzeului Olteniei le gestionează.

Astfel, obiecte variate din lemn (icoane, pristolnice etc), lut (amforă romană descoperită în anul 2015, pe șantierul arheologic de la Desa), vor combina în spaţiul expoziţional, într-un mod complex şi inedit, mărturii/artefacte ale valorilor culturale româneşti cu eleganţa şi necesitatea profesională a muncii de conservator, aducând în faţa vizitatorilor piese patrimoniale remarcabile din punctul de vedere al stării de conservare.

O valoroasă tipăritură – carte veche: Tetraevangheliar

În expoziţie, se regăsește o veche şi valoroasă tipăritură – carte veche: Tetraevangheliar, datat sec. XII-XIII, intrat în colecția Muzeului Olteniei în februarie 1975, cu text scris în limba greacă, cu caractere greceşti, scriere minusculă cu cerneală ferogalică. Inedit este faptul că manuscrisul este scris la Constantinopol şi cuprinde textul celor patru Evanghelii, a lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan, fiecare Evanghelie prezentând titlul încadrat de un frontispiciu rectangular sau în forma literei π frumos ornamentate, pe foiţă de aur cu coloranţi naturali vegetali.

Expus datorită stării de conservare impecabile în care se găsește, manuscrisul face parte din Colecția “Carte veche”, pergament, conţine 293 file scrise din care, 6 sunt din hârtie manuală, fascicol ataşat ulterior probabil în prima jumătate a secolului al XIV-lea, restul filelor fiind din pergament din piele de viţel.
De asemenea, publicul craiovean va putea admira o gamă variată de obiecte de patrimoniu pe suport metal, semnificativ prin etalarea expozițională fiind Tezaurul de la Motoci, comuna Mischii, din Colecția „Numismatică greacă- argint”, ce cuprinde imitație tetradrahmă Filip al II – lea tipul Aninoasa, sec. II – a Chr., zece piese de argint.
Pe suport hârtie, va fi expusă o bancnotă românească cu valoare de 10 bani, emisă la 1917, de Ministerul de Finanţe al României, apreciată ca fiind cea mai mică bancnotă din lume, potrivit World Records Academy, având dimensiunea unui timbru.

Egreta mare, o altă piesă de excepţie

Va fi expusă și o piesă naturalizată (împăiată) – Egreta mare- Ardea alba, intrată în colecția Secției de Științele Naturii în septembrie1951, o piesă cu o deosebită valoare faunistică și documentar-științifică reprezentând o specie acvatică migratoare, cosmopolită, declarată monument al naturii în țara noastră din anul 1933. Starea sa de conservare este una optimă și necesară în condițiile în care specia este inclusă în Cartea Roșie a Vertebratelor din România, fiind considerată periclitată pe plan național. Egreta mare este protejată prin legislația națională și internațională (inclusiv Directiva Păsări a UE/ 2011).
Pentru publicul pasionat de obiecte etnografice, conservatorii au incus în expoziție obiecte deosebite din Colecția ”Maria Tănase”, un caval și un clarinet din Colecția de Instrumente Muzicale a Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Aparatura specialiştilor

În cadrul expozițional creat, va fi etalată și aparatura utilizată de specialiștii conservatori pentru monitorizarea, înregistrarea și controlul factorilor de microclimat în cadrul expozițiilor și în depozitele Muzeului Olteniei: termometru, termohigromentru – afișează temperatura și umiditatea relativă; termohigrograful – înregistrează temperatura și umiditatea relativă; psihometrul – înregistrează temperatura și umiditatea relativă; luxmetrul – afișează intensitatea luminoasă; termohigrometru de perete – afișează temperatura și umiditatea relativă, dezumidificatorul – utilizat pentru scăderea umidității relative, umidificatorul – utilizat pentru creșterea umidității relative.

În condițiile în care, funcționarea oricărei forme de discurs expozițional depinde de starea de conservare a obiectelor de patrimoniu, iar conservarea bunurilor culturale constituie una din principalele funcții ale unei instituții muzeale, prin acest demers expozițional considerăm că este necesară cunoașterea de către publicul larg a aspectelor care țin de procedura de conservare.

Munca de conservare

Este vital ca publicul să realizeze importanța muncii de conservare într-o instituție muzeală căci conservarea preventivă reprezintă singura cale prin care bunurile culturale pot fi apărate de procesele inevitabile de degradare, pentru că numai prin măsuri de conservare poate fi blocată acțiunea factorilor fizici, chimici și biologici implicați în procesele de degradare.
Acționând direct asupra factorilor respectivi, adică asupra umidității, oxigenului, gazelor reactive, temperaturii și luminii, vor fi blocate procesele chimice sau fizice pe care aceștia le-ar putea provoca, prevenind astfel efectele lor distructive.
Adesea, conservatorul realizează o serie de activități, unele dăunătoare lui, prin tratamentele pe care le realizează pentru protejarea și conservarea bunurilor culturale, adesea fiind și alături de arheologi pe șantierele arheologice, pentru salvarea pieselor descoperite, participând direct ulterior și la inventarierea bunurilor culturale și la clasarea lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS