Nu este uşor azi să cauţi a afla originea acestui cuvânt, Crăciun, când anii au trecut cu miile şi nu prea mulţi s-au interesat de el.
Crăciun, vechi cuvânt dacic, negasit la alte popoare, cu înţeles de Creatul, cuvânt care, teoretic, doctrinal, a fost înlocuit de Născutul-Isus Hristos, continuă să dea dureri de cap multora. Alţii mai curajoşi spun că, de fapt, nu este nimic creştin sau latin la originea cuvântului „Crăciun“.
Crăciunul, sărăbătoare păgână
Ca multe alte sărbători ale creştinilor, la originea lui, Crăciunul e o sărbătoare păgână, este celebrată la 24-25 decembrie „Ziua Soarelui“, renaşterea luminii solare într-un ciclu anual.
În „Metamorfozele“ lui Ovidiu se pomeneşte de un cult al Afroditei şi de ofrande constând în „crăci de aur“. Originea cuvântului „Crăciun“ în sine e lipsită de importanţă în această instanţă pentru că legătura cu „craca“, ramură de copac, e mai mult decât evidentă.
Important e ce anume simbolizează, iar simbolismul, aşa cum am arătat, e legat de un vechi obicei păgân.
Schemă de marketing foarte profitabilă
Sărbătorile, care erau extrem de populare la vremea respectivă, au fost preluate de biserica creştină pentru a-şi atrage un auditoriu cât mai larg. Nu a fost o chestiune de credinţă, a fost mai mult o schemă de marketing foarte profitabilă.
Nicolae Ioga observa că la sărbatoarea Crăciunului „se zice şi a Născutului“ (Noel, de Natale – Istoria Românilor, vol. II, p. 91).
Dar, în versiunea franceză, N. Iorga avansează ideea şi raportează originea numelui Crăciun „a un ancien dieu, comme pour les Anglais le nom yule“ (Histoire des Roumains et la romanete orientale…, p. 113).
Pericle Papahagi susţine şi el că, inţial, Crăciunul ar fi fost sărbătoare păgână.
N.A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (1963, p. 36), înregistrează cuvântul Crăciun ca substantiv, personificat în folclor: Moş Crăciun.
Adrian Bucurescu, în Dacia secretă, p. 32, ne spune că Crăciun provine de la „evenimentul miraculous, petrecut cu peste 27 de veacuri în urmă, numit de traci BELA-GINES «Naşterea celor doi zalmoxesi», de unde vine şi numele de Bărăgan, tarâmul unde s-a petrecut acest fapt divin; de la KARTUM «Născuţi, Naşterea», cât şi CHER-SONES «Fiii Cerului»”.
Cel care, dupa anul 325 d.Hr., promovează sărbatoarea Creatorului-Crăciunului, a fost Arie cu adepţii săi, exilat la Dunăre, creeator al curentului creştin-arianism, care considera că Mântuitorul a fost creat-Creatione-Crăciun şi nu Născut.
Adoptată de Goţi
A fost o sărbătoare adoptată trecător de Goţi (mulţi consideră azi că Goţi vs. Geţi înseamnă, de fapt, acelaşi popor), în frunte cu Ulfila (vezi biblia acestuia).
„Rezistenţa ultimă a arianismului, ne spune cercetătorul istoric, preotul Dumitru Bălaşa, a fost lângă Milcof, în cetatea Crăciuna, a cărei primă fundaţie pare a fi anterioară anului 500.
După arianism, învăţătura creştină a fost adusă la noi de Crăciun (Hristos), care, fiind creat din veac, a ajuns în mitologia românească Bătrânul Crăciun, Moş Crăciun, Sfântul Crăciun.
Ciudat este faptul că până în secolul IV chiar şi iconografia creştină îl înfăţişa pe Isus cu chip bătrân, urât, după cuvintele profetice: „N-avea nici chip, nici frumuseţe“.
Mai târziu este înfăţişat ca un om de o rară frumuseţe, pe temeiul Psalmului 44,3: „împodobit cu frumuseţe mai mult decât fiii oamenilor“ (Pr. Victor Aga, Dicţionar enciclopedic, Timişoara, 1935, p. 80).
Folclorul poporului nostru păstrează vechi imagini ale lui Mos Crăciun; el este un Moş şi nu un tânăr aşa cum îl găsim şi în colindul din Tecuci, discutat şi de pr. D. Bălaşa:
„Mos Crăciun
Cel mai bătrân
Să-l scăldam, să-l imbăiem,
Cu veşmânt să-l primenim“.
Vechime milenară
Numai în limba noastră dacică cuvântul care celebreaza această sărbătoare, Crăciunul, are toate cele trei genuri dovedindu-şi vechimea milenară: Crăciun – masculin, Crăciuna -feminin, Crăciun – ambigen.
În colinde de Crăciun găsim tot felul de surprize:
„Pe luncile Soarelui,
Flori vieţuitoare de măr
Grădina cu florile lerui Doamne,
Flori dalbe, flori de măr,
Ler de măr, florile-s dalbe“.
Oricine poate vedea că în această colindă nu se pomeneşte nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotrivă, se aminteşte clar despre cel al primaverii (vezi şi „Noi nu suntem urmaşii Romei“, p. 118-119).
Dar să mai vedem un colind (găsit la Al. Strachina, „Ţara înainte de toate“, p. 91, Ed. Ţara Noastră, Buc. 1994):
„Căluţul lui negru pintenog
Luciu ca un corb
Pă chivara lui tăiată în săgeată
Pe ochi cam plecată
Pe suliţa lui
Duratul de vară
Fulgerul de seară“.
Oare din ce îndepărtate, milenare memorii poporul nostru ne aduce aceste frumoase colinde, acum iarna, de Crăciun?
Anotimpul iarna lipseşte din nou, dar se aminteste de vară si de “ fulgerul de seara”, simbol al zeului Gebeleizis.
În multe colinde de Crăciun, alături de Soarele personificat apare şi sora cea mare a Soarelui, Salomina.
De asemenea, pe mireasa eroului întors de la vânatoare o cheamă Ileana Daliana sau Lina Melina.
Zeul solar la daci era sărbatorit primăvara, la vremea renaşterii naturii şi a înfloririi „florilor dalbe de măr“.
Cântece transformate în colinde
Dacii nu puteau să-şi părăsească aceste cântece, aşa că le-au transferat în timp sub formă de colinde şi le cântăm şi noi azi, uneori uitând că este iarnă.
În anul 343 se ţine un sinod la Sardica (Sofia), şi în 351 altul la Sirmium, care condamnă arianismul.
La Sardica s-a votat pentru Sărbătoarea Născutului şi deci împotriva Sărbătorii Creatului, cuvântul Crăciun nemaifiind unul potrivit.
Să nu uităm că încă de la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit, între altele, şi articole privitoare la Isus Hristos, în consensul celor 318 părinţi: „Şi într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut… născut, nu făcut…“.
În Pravila ritorului Lucaci, 1581 (Buc.,1971, p. 161-162) citim că „Fiul e născut din Tatăl, însă nefăcut“.
În Evanghelia învăţătoare, tipărită la Govora, în anul 1642, la p. 34-35, în cuvântul „Învăţături la Botezul Domnului nostru Isus Hristos“, se aminteşte de sărbătoarea Născutului.
Mult mai clar aflăm din Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica“, Buc.,1938, p. 146, unde se spune: „Se numeste prim născut şi nu prim creat, căci creaţia nu este din fiinţa Tatălui, ci doar a fost adusă de la neexistenţă, prin voinţa lui“.
Interesant este că la spanioli, chiar dacă cuvântul Crăciun (Creatul) nu există, găsim cuvântul creacion (creare), fără a indica însă o sărbătoare religioasă.
Legătura cu ramura de copac ,„cracă“, este cred mult mai evidentă.
În final cred că trebuie să-i mulţumim Bisericii Ortodoxe Române, care chiar dacă nu a aprobat oficial termenul Crăciun, nici nu l-a condamnat, şi astfel el a supravieţuit aproape două milenii nu numai în graiul poporului, dar şi chiar al clerului nostru, pentru a desemna una dintre cele mai frumoase sărbători, specifică nouă dacilor, Crăciunul.
Dr. Napoleon Săvescu
