0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaExpoziție în memoria jurnalistului George Stanca

Expoziție în memoria jurnalistului George Stanca

Biblioteca Metropolitană București (BMB) organizează marţi, 4 februarie, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4, vernisajul unei expoziții colective inedite de pictură, grafică și sculptură în memoria jurnalistului George Stanca, intitulată „O, Doamne, ce frumoși eram…”.

Artiștii care semnează expoziția, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt nume afirmate ale simezelor actuale și vor putea fi întâlniți la deschiderea evenimentului:

  • Marinela Măntescu,
  • Cornelia Victoria Dedu,
  • Ana Rus,
  • Mariana Gavrilă Vesa,
  • Florentin Vesa,
  • Elena Gabriela Drăghici,
  • Ion Drăghici,
  • Camelia Gabriela Luca,
  • Marian Crângașu,
  • Alexandru Isac Măntescu.

Alături de lucrările acestora se vor găsi și cărțile lui George Stanca.

Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă Radu George Serafim și de Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 4 februarie – 3 martie, gratuit, conform programului Artotecii BMB. Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://www.bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS