1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaProfesorul Ion Deaconescu a lansat două volume inedite, la Craiova

Profesorul Ion Deaconescu a lansat două volume inedite, la Craiova

Iubitorii de literatură română s-au putut bucura marți după-amiaza de lansarea a două cărți „ Pasărea sunt eu ” și ” Poezia din bucătărie ” semnate de prof.univ.dr. Ion Deaconescu, preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“.

Evenimenntul a avut o atmosferă de epocă, locul ales având o însemnătate istorică, casa boierului Barbu Drugă, unde au participat oficialități locale, nume importante ale administrației locale dar și numeroși prieteni ai autorului, pentru că ” întotdeauna o bucurie trebuie împărtășită”, a spus prof.univ.dr. Ion Deaconescu.

”Întotdeauna o carte este o provocare, la emoție, la frumos, la înțelegere, la înțelepciune. Astăzi am lansat două cărți ” Pasărea sunt eu” despre Constantin Brâncuși, concitadinul nostru care a cucerit lumea și a doua carte ” Poezia din bucătărie”, o carte de rețete, de fapt un joc al meu, căci bucătăria este un sanctuar o artă de a pregăti bucate, dar mai ales este o filozofie de a fi alături de ceilalți când mănânci. De aceea se spune << Spune ce mănânci ca să spun cine ești!>>”, a declarat acesta.

Volumul ” Poezia din bucătărie”

Prima carte lansată în cadrul evenimentului a fost ” Poezia din bucătărie” , o carte inspirată dintr-o joacă a autorului în care și-a dorit să implice prietenii să descopere împreună arta pregătirii bucatelor condimentate cu poezie și dragoste.

”Cu câteva luni înainte, într-o după-amiază de toamnă împreună cu prietenul Cristi Berceanu ne-am întrebat ce trebuie să inventăm ca să fim din ce în ce mai des împreună. Am găsit soluția, ca așa din joaca a doi oameni maturi care au dat în mintea copiilor să scriem o carte de bucate cu rețete, care să fie pretextul, să fie joaca noastră ca să ne simțim bine și să fim împreună.

Rețetele sunt unele extrem de cunoscute, dar le-am picurat cu puțină poezie și dragoste, altele au fost recuperate sau rescrise pentru că istoria se repeta întotdeauna. Bucătoria este o artă, iar bucătarul este magicianul.

Poezia din bucătărie a luat naștere din divertisment, care ne amintește faptul că trăim într-o țară în care curge lapte și miere peste tot, în care există Flămânzilă și Setilă, dar și o filozofie a mâncării generând întotdeauna nevoia de comunicare prin prietenie”, a mai spus preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu“.

Volumul ” Pasărea sunt eu”

Cea de a doua carte lansată a fost ” Pasărea sunt eu”, o carte trudită mult timp, deoarece autorul și-a dorit să vorbească despre viața și activitatea lui Constantin Brâncuși.

Cartea vorbește despre poveștile de dragoste ale marelui sculptor, și mai ales despre atingerea perfecțiunii în ceea ce privește sculptura. Motivul pentru care a ales acestă personalitate este pentru că celebritatea marelui sculptor a început în vremea în care era elev la Craiova.

Cu condeiul inspirat de o entitate divină autorul Ion Deaconescu se întoarce cu dragoste, nostalgie, dar realist spre geniul marelui artist.

” E greu să prinzi în vârful pixului toate aceste minuni, de care e capabilă arta, și să faci din ele o carte. Pentru asta e nevoie de mult curaj, de mult talent, de o dragoste nesfârșită pentru tot ceea ce înseamnă Brâncuși”, a scris Nicolae Dabija în recenzia cărții.

Cartea, un omagiu adus marelui sculptor Constantin Brâncuși

Volumul ” Pasărea sunt eu” a apărut în două ediții simultan, atât la Cluj, cât și la Chișinău și este un omagiu adus marelui sculptor Constantin Brâncuși.

”Este o carte despre un genial artist al lumii care a pornit în lunga s-a carieră universală, planetară din Craiova, unde s-a născut a doua oară după cum îi plăcea să spună.  A trecut prin București și a ajuns la Paris. La Paris, orașul lumină, unde toți marii artiști veneau să se împlinească. A înțeles că nu poate să stea la umbra marilor copaci. L-a părăsit pe Auguste Rodin care era în acea vreme cel mai mare sculptor al vremii. Astfel a  deschis propriul său atelier care a devenit unul dintre cele mai frecventate locuri sau un fel de <<Academie a Spiritului planetar>>.

În acest atelier, Brâncuși a trudit ca un salahor aidoma unui plugar în Sahara atingând perfecțiunea printr-o muncă ieșită din comun cu o minuțiozitate rar întâlnită. Stiindu-se faptul că dacă nu îi plăcea o lucrare el întotdeauna o distrugea, nu înainte de a o fotografia. Drept pentru care ”Pasărea sunt eu” nu este o metaforă și este chiar un adevăr pentru că întotdeauna Brâncuși a spus<< Eu sunt zborul>>”, a încheiat prof.univ.dr. Ion Deaconescu

Evenimentul a fost susținut de Academia Internațională ” Mihai Eminescu” și de Asociația Puterea Perfectului Simplu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS