Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează vernisajul expoziției de fotografie „Oameni” semnată de artistul francez, Jean Paul Senez.
Evenimentul va avea loc joi 18 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Sala „Florin Isuf” a CJCPCT Gorj. Jean Paul Senez este unul dintre francezii prezenți mai mulți ani la edițiile GORJFEST și este membru al Federației Internaționale de Fotografie. Trăiește la Lucon, pe malul Atlanticului și este foarte activ în mișcarea fotografilor din Franța.
Surprinde fețele și reacțiile oamenilor, de cele mai multe ori fără ca aceștia să știe că sunt fotografiați, pentru că așa se văd cel mai bine chipurile lor. Surâsurile și emoțiile lor se regăsesc în fotografiile pe care le face francezul. O fotografie bună e o fotografie care te face să simți ceva. O fotografie bună nu se măsoară în calitatea imaginii, cum ar crede mulți, ci dacă aceasta reușește să transmită ceva, iar Jean Paul Senez reușește din plin să transmită prin imaginile surprinse, stările sufletești ale celor care au constituit subiecte ale fotografiilor sale. Expoziția de fotografie cu chipuri de oameni, va avea loc joi 18 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Sala “Florin Isuf”.