4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaConcert extraordinar pentru Ziua Culturii Naționale la Filarmonica Oltenia

Concert extraordinar pentru Ziua Culturii Naționale la Filarmonica Oltenia

Filarmonica „Oltenia” Craiova va prezenta, mâine, ora 19.00, un concert extraordinar prilejuit de sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale.

Corala Academică dirijată de Eugen Petre Sandu va interpreta un program integral românesc, cu lucrări scrise de compozitori autohtoni, din care nu vor lipsi versurile eminesciene. La pian va acompania Corina Stănescu, solist instrumentist al Filarmonicii „Oltenia“.

În program:

  • George Enescu: „Waldgesang”
  • Paul Constantinescu: „Miorița”
  • Vasile Timiș: Trei valsuri – „După ce atâta vreme”, „Și dacă…”, „Adio”.
  • Valentin Gruescu: „Visul legănat”
  • Sabin V. Drăgoi: „Doina”
  • Gheorghe Dima aranj. Alexandru Racu: „De ce nu-mi vii”
  • Marțian Negrea: „Păstorița”
  • Vasile Popovici: „Sara pe deal”
  • Eugen Petre Sandu: „Catrene”
  • Dumitru Georgescu Kiriac: „Am umblat pădurile”
  • Gheorghe Danga: „În poieniță, lângă plop”
  • Grigore Cudalbu: „Cu drag, recitând…”

Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 11 ani. Data la care se sărbătoreşte această zi este cea a naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). „Fiind foarte român, Eminescu e universal”, spunea poetul Tudor Arghezi. În expunerea de motive a iniţiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.

Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS