0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaPovești de weekend, la Teatrul Colibri

Povești de weekend, la Teatrul Colibri

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova devine, în weekend, scenă pentru două spectacole inspirate de povești cu tâlc și îndrăgite de publicul de toate vârstele: „Puiul de Om din Cartea Junglei“ și „Sarea în bucate“.

Sâmbătă, 5 martie, ora 18.00, publicul se va întâlni cu „Puiul de Om din Cartea Junglei“, un spectacol după Rudyard Kipling, cu scenariul, regia și scenografia semnate de Geo Dinescu și Marin Fagu, muzica și video proiecția Marin Fagu, pictură păpuși Mihai Birtu, pictură decoruri Iulia Goanță. În distribuție sunt actorii:

  • Geo Dinescu,
  • Marin Fagu,
  • Emanuel Popescu, Robert Iovan.

Vocile sunt ale lui: Radu Popa, Ioana Popescu, Andrei Popescu, Laura Pumnea.Scenă cu scenă, spectacolul povestește dinamic și ritmat, cu emoție și curiozitate, aventurile lui Mowgli în junglă.

Duminică, 6 martie, la ora 11.00, este programat spectacolul „Sarea în bucate“, adaptare după Petre Ispirescu, scenariul şi regia Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei-Moraru. Spectacolul pune în lumină valori ca sinceritatea, modestia, toleranța și frumusețea omului care și le asumă.

Informații utile

Reamintim că:

  • Accesul la spectacole este permis doar pe baza certificatului cu cod QR, printat sau în format electronic:
  • persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore. (Hotărârea C.N.S.U. nr.112/07.12.2021 și Anexa la HCNSU nr. 112 din 07.12.2021).
  • Este permisă participarea la spectacole în 30% din capacitatea sălii, cu purtarea măștii de protecție de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2.
  • Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt exceptați de la purtarea măștii. (Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 25/7.I.2022)
  • Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37,3°C!
  • După ora începerii spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS