7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Lansarea volumului „La poalele gândurilor“ de Mariana Stratulat

Craiova: Lansarea volumului „La poalele gândurilor“ de Mariana Stratulat

Lansarea volumului „La poalele gândurilor“ de Mariana Stratulat a avut loc în Duminica Floriilor la Galeriile de Artă din Craiova.

Conf.univ.dr. Anca Iorgulescu a făcut o prezentare a volumului de versuri, „La poalele gândurilor“ de Mariana Stratulat în cuvinte elogioae.

„Poezia se aseamănă cu desenul prin faptul că este o artă a reprezentării (prin cuvinte), o imitaţie a realului. Se concretizează aici maxima în care poezia este numită artă vorbitoare, iar desenul poezie mută.

Câteva opere ale Marianei Startulat

Volumul de poezie La poalele gândurilor al poetei-pictor Mariana Stratulat, membră a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iaşi, este compus din mai multe capitole: De viaţă, De dragoste, Din jurnalul familiei şi ne prezintă în versuri discrete şi profunde momente ale existenţei umane, metamorfozând cuvintele într-un îndemn la introspectie interioară (Cum, de ce, când; Neştiute cuvinte).

Eul său poetic este, în unele versuri, cuprins de incertitudine (Să cred, să simt, să iubesc), dar şi măcinat de dorul pentru cei dragi (Pentru măicuţa mea; Dor de mamă; Mama cu şapte inimi; Copilul meu; Fiului meu Ştefan; Dialog (pentru Matei)). Sub eticheta unor creaţii minimaliste prin excelenţă, limbajul acestor poezii este remarcabil prin calităţile sale estetice şi evocative. Talentul de a imortaliza momente de viaţă este simplu şi direct, spiritul de observaţie transformă mimicile în reflexii ale psihicului, astfel încât fiecare vers al său este tradus prin trăiri intense (Lacrimi îngheţate; Fără mine; Astăzi, acum, mâine), prin culori (Desenul; Magia unui tablou), prin fiorul iubirii tainice.

Mariana Stratulat este expresia unui vitalism configurat într-o autentică beatitudine a simţurilor şi spiritului. Aspiraţia spre ideal coexistă însă în multe dintre poemele sale cu conştiinţa lucidă a inaccesibilităţii.

Recomand acest volum de versuri prin care autoarea ne-a demonstrat că (trimitere la motto), riscând, poţi să rămâi fericit pentru toată viața“, a spus conf.univ.dr. Anca Iorgulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS