0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Recital aniversar George Lefteroglu și Florin Berculescu

Craiova: Recital aniversar George Lefteroglu și Florin Berculescu

Filarmonica Oltenia prezintă, luni, 20 iunie, de la ora 19.00, un Recital aniversar George Lefteroglu, la vioară, și Florin Berculescu, la pian.
În program: Ludwig van Beethoven: Sonata nr. 5 în Fa major pentru vioară și pian, op. 24, „Sonata Primăverii” ?i Camille Saint-Saëns: Introducere și Rondo Capriccioso în La minor pentru vioară și pian, op. 28

GEORGE LEFTEROGLU

Născut la Galaţi, în anul 1952, George Lefteroglu a absolvit, la Bucureşti, Liceul de Muzică „George Enescu” (promoţia 1971) şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” – Facultatea de Compoziţie-Muzicologie, specializările profesor de muzică şi vioară, promoţia 1975. În acelaşi an, a absolvit cursurile Seminarului Pedagogic Universitar (profesor de muzică şi vioară).

În 1991, a devenit membru permanent în Orchestra Internazionale d’Italia, alături de care a participat la festivaluri de prestigiu şi a întreprins turnee internaţionale. În 1994, a fost admis, prin concurs, în Gran Orquesta Sinfónica del Teatro Calderón de Madrid. În perioada 1994-1996, a colaborat, la Ankara, cu Bilkent International Academic Symphony Orchestra şi Bilkent International Academic Chamber Orchestra, alături de care a participat la turnee şi a realizat valoroase înregistrări audio-video. Revenind în Orchestra Filarmonicii „Oltenia”, a deţinut statutul de şef partidă vioara a II-a (1996-2009), calitate în care a întreprins turnee în Europa şi Asia şi pe care o are şi în prezent.

FLORIN BERCULESCU

Ca pianist, a susținut peste 700 de concerte camerale, instrumentale și recitaluri la Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Craiova și București, abordând un repertoriu vast. A participat la cursuri de măiestrie organizate în capitală de interpreți străini – Gérard Frémy, Martin Hughes, Hao Huang, Serghei Kovalenko – și a fost invitat împreună cu formația „Magnificat” la Festivalul Muzicii Contemporane – București, 1995. A înființat la Târgu Jiu, împreună cu violoncelistul Mircea Suchici, Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului”, fiind invitat în calitate de pianist să concerteze în compania acestei orchestre pe care a și dirijat-o deseori, inclusiv în componenta ei simfonică.

Distingându-se ca una dintre cele mai cunoscute lucrări pentru pian şi vioară din întreaga creaţie beetoveniană, Sonata nr. 5 în Fa major, op. 24 (Sonata “Primăverii”) impresionează auditoriul încă de la primele măsuri. Discursul melodic exprimă prospeţime şi bucurie, subtitlul lucrării fiind potenţat prin optimismul şi speranţa ce transpar din dialogul însufleţit dintre vioară şi pian.

Lucrarea Introducere şi Rondo capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns a fost dedicată marelui violonist spaniol Pablo Sarasate. Deosebit de melodioasă, bazată pe ritmuri dansante, această piesă nelipsită din repertoriul marilor violonişti îmbină strălucit expresivitatea cu virtuozitatea debordantă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS