0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCultura„Dănilă Prepeleac“ și „Ursul păcălit de vulpe“, în week-end la Teatrul Colibri

„Dănilă Prepeleac“ și „Ursul păcălit de vulpe“, în week-end la Teatrul Colibri

Cele mai frumoase povești continuă să anime vacanța copiilor la Teatrul Colibri. După zile pline cu jocuri, zâmbete, culori și multă voioșie, petrecem week-end-ul alături de actori minunați, cu spectacole, păpuși și personaje dragi.

Sâmbătă, 29 octombrie, ora 18.00, este rezervată spectacolului „Dănilă Prepeleac“, de Ion Creangă, adaptare, dramatizare și regie Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei – Moraru, În distribuţie sunt actorii: Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Daniel Mirea / Emanuel Popescu, Cosmin Dolea. „Am creat un spectacol dinamic, muzical, plin de viață, cu un final optimist, la care atât cei mici, cât și adulții să participe cu plăcere.“ (Valentin Dobrescu, regizor).

Duminică, 30 octombrie, la ora 11.00, se va juca spectacolul „Ursul păcălit de vulpe“ de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Marin Fagu, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu; voce: Mugur Prisăcaru.

De asemenea, până la 20 noiembrie, craiovenii pot vedea expoziția „Vrăjitoare desprinse din povești“, deschisă în foyerul teatrului.

Continuă totodată campania „Du povestea mai departe“ – campanie de colectare cărți, jucării și rechizite pentru a fi dăruite copiilor defavorizați, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, derulată în parteneriat cu Asociația „Bucurie pentru viață“ și Cornul Abundenței. Campania se va desfășura până la 10 decembrie 2022.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS