Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie – Casa Băniei organizează în Piața „William Shakespeare” din Craiova, în perioada 28-30 octombrie, Ediţia a XLIII-a, a Târgului Meşterilor Populari – expoziție în aer liber, loc de întâlnire cu valorile tradiţiilor meşteşugăreşti românești.
Târgul Meșterilor Populari reunește la Craiova, de 43 de ani, diversități și plurități culturale tradiționale din întreaga țară, în pavilioanele special amenajate în Piața „William Shakespeare”, craiovenii putând recunoaște imaginile familiare ale celor peste 100 de meșteri populari, din majoritatea centrelor meşteşugăreşti active din țară
Vor fe etalate publicului craiovean felurite obiecte populare cu valoare estetică sau funcţională, produse tradiționale de la ceramică la costume populare, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe ţărăneşti, piese de port, tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal şi material preţios, produse alimentare tradiţionale, produse apicole, cofetari cu bunătăţi tradiţionale, cozonaci, plăcintă, ciocolată, turtă dulce, halva, magiun, zacuscă, gem și diferite dulceţuri ecologice, acestea din urmă la mare căutare în ultima vreme.
Evenimentul își propune refacerea atmosferei vechilor târguri din zona Olteniei ce aveau loc în preajma marilor sărbători religioase – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Spiritual al Craiovei.
Exponzanţi din toate colţurile ţării
Publicul craiovean va avea posibilitatea să asiste la ateliere demonstrative de cusut, țesut, încondeiat, cioplit în lemn, pictură pe lemn și sticlă, având ocazia să îi întâlnească pe:
- Alexandrina Olguța Filip (Olt) – meșter popular și deținătoare a titlului de ”Tezaur Uman Viu”, cunoscută pentru frumusețea și unicitatea iilor de la Cezieni,
- Constantin Manoli (sculptură în lemn – Vâlcea), creator popular produsele sale cu modele unice fiind foarte apreciate în țară și străinătate: furci de tors lâna, linguri, troiţe, căuce, crucifixe, solniţe etc,
- Bîscu Ana, ceramică Horezu.
Manifestarea culturală propusă de către specialiștii Secției de Etnografie este legitimată valoric la nivel regional și național, reunind meșteșugari reprezentativi pentru 20 de judeţe, din mai toate centrele meşteşugăreşti active din:
- Olt,
- Vâlcea,
- Gorj,
- Mehedinţi,
- Dolj,
- Harghita,
- Covasna,
- Bistrița,
- Maramureş,
- Suceava,
- Braşov,
- Argeş,
- Timiş,
- Sibiu,
- Teleorman,-
- Dâmbovița.
Deschiderea oficială a celei de-a XLIII-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari va avea loc vineri 28 octombrie, ora 14.00, în Piața „William Shakespeare” Craiova, în prezența oficialităților locale și județene din cadrul Primăriei Craiovei și Consiliului Județean Dolj.
Programul manifestării:
VINERI, 28 octombrie 2022
12.30 – 13.00 Ateliere de cântec și dans popular, coordonator Lavinia Bîrsoghe,
Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova,
13.00 – 13.30 Cântece populare din Oltenia – Grupul Folcloric Grecești-Cernătești,
Dolj, coordonat de Liviu Olteanu
Ora 14.00: Deschiderea oficială a Târgului
Orele 09.00 – 22.00: Expoziţie în aer liber
SÂMBĂTĂ, 29 octombrie
12.00 – 13.00: Ateliere de cântec și dans popular, coordonator Marius Măgureanu –Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” Craiova,
Ora 13.00: Decernarea premiilor Târgului Meșterilor Populari
Orele 09.00 – 22.00: Expoziţie în aer liber
DUMINICĂ 30 octombrie
Orele 09.00 – 16.00: Expoziţie în aer liber
Ca în fiecare an, meritele deosebite ale meşteşugarilor în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, calitatea şi valoarea creaţiei vor fi răsplătite cu premii, festivitatea de premiere urmând să aibă loc sâmbătă, 29 octombrie, ora 13.00, în Piața „William Shakespeare”.
Valorificarea tradiţiilor
Provocările organizării unui astfel de Târg al Meșterilor Populari, de artă și meșteșuguri tradiţionale, într-o comunitate locală, constau în valorizarea meșteșugarilor autentici, tipurile de obiecte propuse spre comercializare – de o diversitate totală, în forma interactivă de expunere – demonstrații de cusut, cioplit, pictat, dar și în ambientul/atmosfera creată de acești meșteșugari.
Craiovenii vor găsi la vânzare, de la costume populare, ceramică, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe şi cergi ţărăneşti, piese de port, împletituri din pănuşe, coşuri de nuiele, mobilier, obiecte din metal şi materiale preţioase, până la produse alimentare tradiţionale, dulciuri, miere şi produse apicole.
O expoziție de artă populară cu vânzare
Valorificarea tradițiilor și meșteșugurilor artistice se regăsește în acest Târg al meșterilor populari ce se organizează anual la Craiova, în fapt, o expoziție de artă populară cu vânzare, unde produsele autentice oltenești reconstituie crâmpeie identitare din universul satului și caselor de altădată, căci dincolo de patrimoniul de excepție deținut, specialiștii Muzeului Olteniei Craiova se preocupă permanent să aducă în actualitatea modernă mărturiile artei tradiționale românești, realizate de meșteri populari autentici, și creează, firesc, anual, drept mărturie, un loc al memoriei identitare țărănești, unde obiectele de altădată revin nostalgic, chiar într-un topos urban.
Obiectele scoase la vânzare
Obiectele prezentate spre vânzare cuprind o gamă diversificată a artei și creației populare, de la costume populare, la ceramică, unelte de bucătărie, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn și sticlă, scoarțe țărănești, piese de port. Descoperi în acest spațiu identitar ceramica smălțuită și nesmălțuită, provenind din centre încă active ale olăritului din Oltenia (Horezu – Vâlcea, Oboga – Olt, Șișești – Mehedinți, Vlădești – Vâlcea, Româna – Olt etc), din Harghita și Covasna, din Suceava, obiecte de artă și utilitare, sculptate în lemn (căuce, furci, scaune din lemn, măsuțe, linguri, blaturi, tocătoare, tacâmuri din lemn, blide și blidare, cruci, pistornice, etc.), tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal etc. Datorită rolului pregnant pe care l-au jucat în relevarea și păstrarea elementelor și formelor tradiționale românești, se regăsesc în cadrul târgului: icoane pe lemn și sticlă, provenind din diferite centre de iconari din zona Olteniei (Craiova, Vâlcea).
Arta textilelor
Arta textilelor va fi relevată în cadrul Târgului Meșterilor Populari printr-o paletă bogată și variată de obiecte, de natură a acoperi diverse preferințe ale publicului: de la costume populare din toate județele Olteniei (ii, cămăși femeiești și bărbătești, pantaloni din dimie, aba sau din bumbac, marame din borangic, brâuri sau bete, etc), la țesături de interior (ștergare, căpătâie, șervete și batiste, macate și alte tipuri de țesături, precum scoarțele și chilimurile oltenești).
Covoare şi scoarţe olteneşti
Recunoscute în întreaga lume pentru frumusețea/autenticitatea lor, dar și prin migăloasa tehnică de realizare, covoarele și scoarțele oltenești constituie o categorie de produse populare căutate, cu precădere, de un public avizat, pretențios. Depășindu-și rolul inițial, de decor, covoarele și scoarțele oltenești au ridicat meșteșugul „jocului de fire” la rang de artă și, sub forma lor autentică de culori pastel, forme geometrice și simboluri arhaice, sunt oferite spre vânzare vizitatorilor. Textilele se înscriu astfel, într-o categorie aparte în cadrul expoziției cu vânzare din centrul Craiovei.
Un Târg al Meșterilor Populari este, până la urmă, o prelungire a ideii de muzeu prin obiectele pe care le cuprinde, astfel de manifestări culturale fiind de fapt chiar instituții cu rol educativ, instituții informative, dar și formative, instituții patrimoniale căci oricine vine în acest spațiu și pleacă de aici cu un obiect, pe care fie îl oferă, fie îl păstrează, va reveni în acest spațiu al tradițiilor populare.