0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaDin nou “Pontus Axenos”?

Din nou “Pontus Axenos”?

În timpurile homerice, Marea Neagră fusese numită: “Pontus Axenos”=“Mare Neospitalieră” atât din cauza climei foarte aspre, caracterizate prin ierni friguroase cu zăpezi mari şi viscole puternice, cât şi a ferocităţii triburilor din jur, mai ales a sciţilor. Mai târziu, odată cu construirea, de către ionieni, a multor cetăţi de-a lungul malurilor, sintagma respectivă a cedat locul alteia cu semnificaţie pozitivă: “Pontus Euxeinos”=“Mare Prietenoasă” (în varianta latină: “Pontus Euxinus”). Pe de altă parte, denumirea dată de romani avea uneori anumite conotaţii cvasi-negative ca, de pildă, în această “Epistolă” a poetului Publius Ovidius Naso (43 Î.Hr.-17 D.Hr.) exilat la Tomis: “Supunându-mă poruncii, am venit pe ţărmurile urâte ale Euxinului./Ţinutul acesta se află sub Polul cel îngheţat./Nu mă chinuieşte atât clima mereu friguroasă/Şi pământul veşnic ars din pricina gerului alb,/Nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,/Iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,/Dar mă îngrozeşte faptul că sunt ameninţat din toate părţile/De Marte (Zeul Războiului – n.n.) care se află foarte aproape de mine,/Iar zidul mic cu greu ne poate apăra de duşman.”

Spre deosebire de epoca Bizanţului – când această întindere de apă era denumită cu generozitate: “Marea cea Mare” (“Megali Thalassa” de către greci; “Mare Magiorre” de către genovezi) – odată cu extinderea Imperiului Otoman apăruse sintagma: “Marea Neagră” (Karadeniz), dată fiind situarea ei la Nord/Miazănoapte, un simbol al Întunericului în comparaţie cu Sudul/Miazăzi care reprezenta Lumina şi unde se găsea “Marea Luminoasă” (Akdeniz)=Marea Mediterană.

Cine pronunţă sintagma “Marea Neagră” nu poate să nu se refere la “Războiul Crimeii”, declanşat în iulie 1853, un amplu conflict militar care a angajat pe de o parte, Imperiul Rusiei Ţariste şi pe de altă parte, alianţa dintre Marea Britanie, Franţa, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, cele mai grele confruntări armate având loc în Peninsula Crimeii. Prin “Tratatul de la Paris” (1856), Principatele Române au obţinut independenţa de facto faţă de Imperiile Otoman şi Ţarist. Cine oare îşi închipuia că în anul 2014 harta Ucrainei va fi ştirbită prin ocuparea Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, sfidându-se astfel o realitate ce părea a fi definitivă.

Şi “Insula Şerpilor” îşi are propria istorie. Situată la circa 45 de kilometri de România şi Ucraina, acest teritoriu stâncos şi nepopulat fusese lăsat ţării noastre prin “Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate” (Paris, 1947). În anul următor, când nu se uscaseră bine semnăturile puse pe acel acord, reprezentanţii ministerelor român şi sovietic de externe au semnat, chiar pe “Insula Şerpilor”, un proces verbal de predare a acesteia către URSS. După destrămarea imperiului sovietic, Insula a devenit parte a raionului Ismail din regiunea ucraineană Odesa. În privinţa platoului continental al insulei respective care a rămas în componenţa Ucrainei, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis în anul 2009 divizarea acestuia între România/79,34 la sută; respectiv 9700 de kilometri pătraţi şi Ucraina/20,66 la sută; respectiv 2300 de kilometri pătraţi. La 22 februarie 2022, două nave de război ale Rusiei atacau şi capturau “Insula Şerpilor”, trupele ruseşti retrăgându-se din acel teritoriu la 30 iunie a.c.

Am beneficiat de avantajul de a fi cunoscut destul de bine această regiune europeană în perioada 1993-1997 ca Secretar General Adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre/OCEMN (Organization of the Black Sea Economic Cooperation/BSEC), înfiinţate în iunie 1992 la Istanbul. În virtutea acestei calităţi am avut numeroase prilejuri de a mă deplasa, pe lângă ţara noastră, în celelalte zece state membre fondatoare: cinci ţări riverane (Bulgaria; Ucraina; Federaţia Rusă; Georgia; Turcia) şi alte cinci ţări din regiuni relativ apropiate Mării Negre (R. Moldova; Armenia; Azerbaidjan; Grecia; Albania), misiunile oficiale incluzând peste zece porturi la Marea Neagră şi la Marea de Azov. De asemenea, am luat parte la numeroase consultări şi înţelegeri care au condus la înfiinţarea unor mecanisme de cooperare regională în următoarele domenii: guvernamental; parlamentar; militar; bancar; de afaceri; ştiinţific; universitar. Totuşi, sunt dator în numele Adevărului să recunosc faptul că s-a dorit foarte mult într-o notă de entuziasm excesiv, dar s-a făcut prea puţin; în ultima perioadă, s-a supralicitat ceea ce aş numi “birocraţia pontică” în detrimentul monitorizării unor proiecte realiste şi realizabile. I-aş invita în acest sens – cu decenţa colegială cuvenită – pe diplomaţii octogenari sau septuagenari (este drept, mult mai tineri decât Marea Neagră!), care “şi-au permis” să lucreze în ultima perioadă la PERMIS/Permanent International Secretariat din Istanbul, ca să ne prezinte performanţele concrete în domeniul cooperării economice, generatoare ale unor relaţii de încredere mutuală şi de bună-vecinătate, atunci când aceştia îşi privesc în oglinda Bosforului chipurile brăzdate de multe decenii.

Anul 2022 a adus îngrijorătoare “furtuni militare” în Marea Neagră, începute prin invadarea, menţionată anterior, a micului teritoriu insular. S-au rupt punţile dialogului între două importante state riverane şi vecine (Rusia şi Ucraina), precum şi între marile puteri ale lumii actuale; nave de război au populat valurile agitate; avioane, rachete şi drone sofisticate au umplut Cerul cândva paşnic; au apărut ameninţările cu folosirea armei nucleare; s-a intensificat “războiul informaţional”; s-a radicalizat limbajul jurnaliştilor şi al diplomaţilor. După anexarea Peninsulei Crimeea în urmă cu opt ani, harta Ucrainei a fost recent modificată încă o dată prin aşa-numitele “referendum-uri” organizate sub supravegherea regimului de la Kremlin în patru regiuni ucrainene. Multe rachete ruseşti, lansate din Marea Neagră, au lovit Capitala şi alte mari oraşe ale unui stat riveran şi suveran.

După toate fenomenele aflate într-o continuă escaladare, care au luat forma unui veritabil război nimicitor cu numeroase pierderi umane şi distrugeri materiale, am motive esenţiale pentru punerea următoarelor întrebări: Mai există “Pontus Euxeinos” ori s-a retras cu resemnare în filele dicţionarelor şi în cronicile istorice, cedând un loc întemeiat şi generos – planurilor diabolice de expansiune şi dominaţie ale fostului imperiu?; “Black Sea Naval Force” (Forţa Navală a Mării Negre) din cadrul OCEMN să fi decedat oare, înainte de a-şi fi dovedit eficienţa pentru care fusese creată?

Desigur, nu mă pot mulţumi cu formularea unor interogaţii retorice, ci – adresându-mă comunităţii mondiale – aştept cu legitimă speranţă ca Bazinul Mării Negre să revină cât mai curând la starea de normalitate şi stabilitate şi ca sintagma antică “Pontus Euxeinos” să îşi reia sensul existenţial şi iniţial spre liniştea tuturor statelor riverane şi a lumii în ansamblul ei.

Dr. Dan Mihai Bârliba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS