Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova propune pentru acest sfârșit de săptămână spectacolele „Vrăjitorul din Oz“ și „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“.

Sâmbătă, 19 noiembrie,la ora 18.00, este programat spectacolul „Vrăjitorul din Oz“, adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu. În distribuţie sunt actorii: Marin Fagu, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Geo Dinescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari, voci: Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru.

Duminică, 20 noiembrie, la ora 11:00, se va juca spectacolul „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“, adaptare după povești populare rusești, scenariul și regia Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei – Moraru.