0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaGeorge Drăghescu vine la Adunarea Poeților Craioveni

George Drăghescu vine la Adunarea Poeților Craioveni

Adunarea Poeților Craioveni îl are ca invitat în luna martie pe George Drăghescu.
Poet, actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, George Drăghescu revine la Adunarea Poeților Craioveni cu volumul de versuri „Biblioteca din cer” (Ed. Pim, Iași, 2022).
Lansarea va avea loc miercuri 8 martie, ora 16.30, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”.
Cartea va fi prezentată de Nicolae Coande.
Actorul Nicolae Vicol va recita poeme din volum.
Muzicianul Mircea Suchici va susține un antract muzical.

Intrarea publicului este liberă.

George Drăghescu s-a născut la 16 mai 1968 în orașul Tismana-Sohodol, județul Gorj. Absolvent al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea Actorie, actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Volume publicate: Infern de cuvinte, Ed. Sipcon, 1992, Zestre pentru înălțare, Ed. Alexandru Ștefulescu, 1999, Poarta, Ed. Măiastra, 2004, Urme de înger, Ed. Dacia 2005, Jurnalul unui cabotin, Ed. Limes, 2005, Tăcerea din cupă, Ed. Vinea, 2008, oarecum psalmi, Ed. Fundația Constantin Brâncuși, 2010, O furnică pe Golgota, Ed. Grinta, 2011, Acasă la greieri, Ed. Tipo Moldova 2013, Singur la cabină, Ed. Măiastra 2014, Din însemnările călătorului, Ed. Pleiade 2017, Înger cronicar, Ed. Eikon 2020.

A colaborat la revistele: România literară, Luceafărul, Familia, Ramuri, Acolada, Argeș, Banchetul, Ardealul literar, Columna, Caligraf, Confesiuni, Poezia, Portal Măiastra, Lumea Gorjenească, Nord Literar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS