3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaZiua Universală a IEI în Bănie între 23-25 iunie

Ziua Universală a IEI în Bănie între 23-25 iunie

A IX-a ediție a evenimentului “Craiova se îmbracă în ie”organizat sub egida Primăriei Craiova, va marca și în acest an, Ziua Universală a IEI în Bănie.

Oltenia are cea mai importantă contribuție adusă patrimoniului UNESCO cu cele mai multe elemente prezente: călușul, covorul oltenesc, ia cu altiță, ceramica de Horezu și mărțișorul.

Anul acesta se organizează Târgul cu specific ROMÂNESC – Festivalul Iei care să dureze 3 zile, din 23 până în 25 iunie.

Program

Evenimentul se va derula astfel:

  • produse hand made,
  • ii şi cămăşi tradiţionale,
  • costume populare,
  • podoabe,
  • textile şi împletituri,
  • covoare oltenești,
  • produse naturale din lavandă,
  • produse apicole,
  • turtă dulce,
  • halviță,
  • ciocolată de casă,
  • înghețată artizanală, etc.

Târg cu specific ROMÂNESC – Festivalul Ieice se va deschide în 23 iunie de la ora 10:00. Se va derula până în data de 25 iunie, în intervalul 10:00 – 20:00.

În cadrul târgului, vizitatorii vor găsi:

CRAIOVA SE ÎMBRACĂ ÎN IE – 23 iunie

Craiova se îmbracă în Ie – 23 iunie

  • între orele 17:00 – 17:15 adunarea participanților la parada iei, în Piața Mihai Viteazul, zona magazinului Mercur;
  • ora 17:15 – Parada iei, ce se va desfasura pe traseul: Piața Mihai Viteazul, Calea Unirii, Cercul Militar, Parcul Romanescu (intrarea principală), Teatrul de Vară , Casa Bibescu;
  • în Zona Foișor vom organiza Aleea OLTENEASCĂ, ce va cuprinde expoziție de costume populare de la Muzeul Olteniei, sectia etnografie, Casa Băniei;
  • în Zona Foișor vom organiza și ateliere interactive demonstrative;
  • în Foișor vom prezenta filme documentare din Oltenia, ce vor rula pe tot parcursul evenimentului;
  • de la ora 18:30 pe esplanada Casei Bibescu, momente artistice prezentate de:
  • Orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric Maria Tanase,
  • Constantin Gaciu și Taraful Iancu Jianu.
  • Taraful Ionuț Drăgulin.

Atelierele cu meșteșugari se vor desfășura până duminică – 25 iunie 2023.

Citește și: Teatrul Național din Craiova încheie stagiunea cu o premieră

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS