2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaTabăra de film SPECTRUM se adaugă proiectelor culturale care atrag în Craiova tinerii artişti

Tabăra de film SPECTRUM se adaugă proiectelor culturale care atrag în Craiova tinerii artişti

Tabăra de film SPECTRUM a atras, în 2023, 30 de participanţi din mai multe oraşe din ţară, studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor de film. Timp de o săptămână, aceştia au avut parte de workshop-uri susţinute de traineri din domeniu şi au avut de realizat scurtmetraje. La final, acestea au trecut prin testul proiecţiilor deschise publicului.

Craiova devine din ce în ce mai atractivă pentru artiştii în devenire prin iniţiativele demarate de către instituţiile culturale din oraş. După festivalul dedicat tinerilor regizori , Theatre Networking Talents, care s-a desfăşurat în luna iunie, la Teatrul Naţional Marin Sorescu, la mijlocul lunii iulie a avut loc o nouă ediţie a Taberei de Film SPECTRUM, organizată de Casa de Cultură Traian Demetrescu (TRADEM).

Tabăra de film SPECTRUM a avut ecou încă de la prima ediţie

Managerul instituţiei, Laurenţiu Tudor, spune că iniţiativa s-a bucurat de un feedback foarte bun, iar o parte dintre filmele făcute în cadrul atelierelor de anul trecut sunt deja selecţionate în cadrul unor festivaluri internaţionale de film.

“Avem un feedback foarte bun şi din partea studenţilor, dar şi a facultăţilor – pentru că am promovat evenimentul la nivelul facultăţilor de teatru şi film din ţară. Din filmele făcute în cadrul atelierelor din 2022, o parte sunt deja selecţionate în cadrul unor festivaluri internaţionale de film. Ne bucurăm de această tabără pentru că trezeşte interes din ce în ce mai mare de la o ediţia la alta”, transmite Laurenţiu Tudor.

“Este şi o platformă de expunere pentru tinerii din domeniu, care au nevoie să fie văzuţi”, adaugă.

Noutăţile ediţiei 2023

Faţă de anul trecut, evenimentul a reunit mai mulţi traineri, profesionişti în diferite arii ale producţiei de film. “Am avut traineri pentru imagine de film, scenariu, actorie, regie. În plus, participanţii au beneficiat de un masterclass susţinut de Domnica Cârciumaru pe tema castingului de film. La regie ni s-a alăturat Paul Negoescu, ne-am bucurat că a putut să vină la această ediţie. Am avut şi două proiecţii de film. Una dintre ele a fost urmată de o sesiune Q&A cu Monica Felea pe tema distribuţiei de film, o parte importantă în lanţul acesta al producţiei cinematografice. Pentru că oamenii care produc filmul trebuie să afle şi cum fac astfel încât filmul să ajungă la public”, a precizat managerul TRADEM.

Trainerii ediției 2023 a Taberei de Film SPECTRUM

Ce se întâmplă la tabăra de film SPECTRUM

Tabăra a urmat aceleaşi principii ca anul trecut. Participanţii au fost împărţiţi în cinci echipe. Fiecare echipă a avut un regizor, un director de imagine, un editor de montaj, scenarist şi actori.

“S-au extras locaţiile în care vor filma şi obligo-urile pe care trebuia să le respecte. De exemplu, nu aveţi voie să folosiţi dialog sau nu aveţi voie să folosiţi lumină artificială, mişcări de cameră. Fiecare echipă a avut obligo-uri diferite. În plus, fiecare echipă a avut o replică obligatorie de introdus în film.

Au avut două zile de filmare, două de montaj şi, la final, proiecţiile în aer liber cu acces liber”, a explicat Laurenţiu Tudor.

Sesiune Q&A cu Monica Felea

Primele succese pentru filmele realizate în cadrul taberei

Trainerii i-au asistat pe participanţi pe tot parcursul producţiei. Etapa următoare este înscrierea filmelor în festivalurile de film naţionale şi internaţionale.

“Unii participanţi au mers cu scurtmetrajele realizate în cadrul taberei la examenele de admitere de la UNATC. Avem o fată care a intrat prima la film chiar cu proiectul realizat în tabăra Spectrum”, a povestit managerul TRADEM.

Scurtmetrajul „AM VORBIT! NU SE POATE, realizat în cadrul taberei din 2022, a fost finalist la categoria “CEL MAI BUN SCURTMETRAJ” în cadrul Student World Impact Film Festival din SUA, au anunţat reprezentanţii TRADEM chiar în perioada desfăşurării ediţiei din acest an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS