Johannes Gutenberg (1400-1468) a fost un bijutier şi meşter în prelucrarea metalelor, provenind dintr-o familie de aurari nemţi, specializaţi în bătutul monedelor. S-a preocupat, încă din anii tinereţii, de construirea unor dispozitive de publicare multiplicată a unor manuscrise; a inventat o metodă de fabricare a literelor din plumb, refolosite în diferite combinaţii; a construit un nou tip de presă tipografică. Cu aceste noi modalităţi tehnice, el a reuşit să tipărească o serie de documente cu caracter religios, tratate şi manuale printre care “Gramatica” lui Aelius Donatius. La 23 februarie 1455, Gutenberg scotea de sub tipar, în atelierul de la Mainz, “Biblia Sacră” având pe fiecare filă câte 42 de linii pe două coloane; cele aproape 1300 de pagini în două volume cuprind 2,5 milioane de semne tipografice bazate pe 290 de caractere gotice reproduse după scrierea manuală. Împreună cu soţia mea, am avut ocazia de a vedea în vara anului 1997 la Library of Congress din Washington, D.C. una dintre copiile “Bibliei” lui Gutenberg, executate cu aleasă iscusinţă artistică.
Conştient de însemnătatea invenţiei lui, Gutenberg scrisese aceste aforisme: *“Fără îndoială, este o presă, dar una din care vor curge şuvoaie inepuizabile. Prin ea Dumnezeu va răspândi Cuvântul Său. Un izvor de Adevăr va curge din ea. La fel ca o stea, va împrăştia întunericul ignoranţei şi va fi o lumină călăuzitoare pentru oameni, nemaivăzută până acum.”; *“Tiparul este o armată de douăzeci şi şase de soldaţi de plumb cucare se poate cuceri întreaga lume.”.Premoniţia marelui inventator, oglindită în ultima cugetare s-a dovedit a fi rezonabilă, creaţia sa tehnică răspândindu-se pe tot continentul european. Astfel, au devenit renumite – din chiar momentele înfiinţării lor – tipografiile de la: Köln, 1466; Roma, 1467; Paris şi Plzen, 1468; Veneţia, 1469; Milano, 1471; Cracovia, Buda şi Valencia, 1475; Praga, 1477; Londra, 1480; Târgovişte, 1508; Sibiu, 1544; Belgrad, 1548; Moscova, 1558.
Prin condeiul lui François Rabelais (1494-1553), Gargantua făcea elogiul tiparului într-o scrisoare adresată lui Pantagruel de la Paris: “Cuvintele elegant şi potrivit tipărite pe care le folosim astăzi s-au desăvârşit în anii vieţii mele, cu har de la Dumnezeu, după cum bătaia tunurilor, o născocire a diavolului este. Lumea e plină de cărturari şi de dascăli învăţaţi; te întâmpină pretutindeni dughenile cu cărţi de tot felul, încât sunt înclinat să cred că nici pe vremea lui Platon, Cicero sau Papinian, învăţătura nu era mai la îndemânaoamenilor decâtastăzi…”. Tot Rabelais, în “Cartea a V-a” a celebrului său roman, compunea un adevărat imn în cinstea cărţii tipărite: “Butelcă sfântă,/Ce porţi în tine/Marea minune,/Taina ţi-o spune,/Vino spre mine,/Vorbeşte şi cântă!/Priveşte-n mine/Şi-n taină-mi spune/Veştile bune!”. Noul “teasc de vin” simboliza presa abia apărută in Europa.
În spiritul adevărului istoric, trebuie să menţionez că mutaţiile revoluţionare inaugurate de Gutenberg au avut ca teren de manifestare continentul nostru. Pe meleagurile asiatice, primul tipar cu caractere mobile din porţelan apăruse în China încă în anii 1041-1048, în perioada Dinastiei Song, fiind înlocuit mai târziu, în timpul Dinastiei Yuan, cu tiparul compus din caractere mobile de lemn şi în Coreea cu un alt tipar înzestrat cu litere de metal (prima carte tipărită din lume realizându-se în Templul Heungdeok în anul 1377, deci cu aproape un veac înaintea lui Gutenberg). La aceste evoluţii timpurii contribuise, desigur, producerea hârtiei din coajă de dud şi cânepă având proprietăţi superioare celor ale pergamentului fragil.
Revenind la Europa, în veacurile ce au urmat “revoluţiei lui Gutenberg” au fost făcute noi invenţii în privinţa tiparului, care i-au sporit substanţial capacitatea de multiplicare. *În iulie 1886 germanul emigrat în S.U.A., Ottmar Mergenthaler, fiind sprijinit de James Ogilvie Clephane în plan financiar, a instalat prima maşină de tipărire Linotype la redacţia gazetei “New York Tribune”, realizând numeroase exemplare ale acesteia, precum şi prima carte intitulată “The Tribune Book of Open-Air Sports”. Termenul Linotype provine de la faptul că această maşină era capabilă să producă instantaneu o linie metalică integrală /line-o-type în locul industriei anterioare a tipăriturilor, care se bazase pe culegerea manuală, literă cu literă. *Francezul Hippolyte Marinoni prezenta, la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1889, o rolă de hârtie ce putea fi aplicată pe o presă rotativă cu scopul tipăririi textelor pe ambele feţe ale hârtiei; rola respectivă era apoi tăiată şi organizată în stive de ziare. *După o utilizare eficientă timp de mai multe decenii, instalaţiile de genul Linotype şi cele similare hot metal/metal fierbinte au fost retrase din majoritatea tipografiilor şi înlocuite, în anii ’70 şi ’80 ai veacului trecut, cu echipamente performante de photo typesetting/tipărire fotografică şi ulterior, computerized typesetting/tipărire computerizată (dotată cu sisteme de page composition/compunere a paginilor). În enciclopediile de profil se arată că în anul 2022 procedura tehnică Linotype mai era folosită doar în două locaţii din lume: Colorado/S.U.A. pentru săptămânalul “The Saguache Crescent”, tipărit în circa 500 de exemplare şi Vervins-Thiérache/Franţa pentru săptămânalul “Le Démocrate de l’Aisne”, editat în 2000 de exemplare.
“The Gutenberg Galaxy. The Making of Typographic Man”/Galaxia Gutenberg. Crearea Omului Tipografic: acesta este titlul cărţii filosofului canadian Marshall McLuhan (1911-1980). În concepţia autorului, realitatea subsecventă culturii orale tribale şi culturii manuscriselor, anticipa era în care “noua independenţă electronică reface lumea în imaginea unui sat global/global village”. Printre consecinţele utilizării intense a tiparului, McLuhan evidenţia destrămarea monopolului bibliotecilor şi funcţionarea tiparului ca “o maşină producătoare de nemurire”. Pe de altă parte, exista un fapt generator de preocupare: “furtuna de hârtie” ca un Alter Ego al “Galaxiei Gutenberg”.
Încă în anul 1965, cercetătorul englez Colin Cherry explica, prin intermediul unei enumerări cvasi-exhaustive, calităţile hârtiei în comunicarea intitulată “The humanity of paper” şi prezentată la un simpozion organizat de Cambridge University: “aspră sau netedă, moale ca lâna sau rigidă aproape ca scândura, rezistentă la apă, la grăsime, la substanţe chimice, la căldură şi uneori chiar la foc, absorbantă sau nu, opacă sau transparentă, albă sau colorată, lucitoare sau mată, groasă sau subţire, uşoară sau grea, laminată, ondulată, creponată, cartonată, gudronată, ceruităetc.”.
Oricine rămâne impresionat atunci când citeşte poezia “Hârtie” de Marin Sorescu: “S-a anunţat, cred, la apocalipsă,/Nu ţin bine minte,/Că un mare uragan de hârtie/Se apropie din direcţia N.-V./Şi din toate direcţiile./Uraganul va pustii totul în calea sa,/Prefăcând totul în hârtie./Copacii se vor transforma în hârtie,/Animalele în hârtie,/Aurul în hârtie./Oamenii vor ţipa de groază/Şi ţipetele lor/Vor deveni pe loc şerpi de hârtie./Şi apoi ei înşişi se vor desface în hârtie:/Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,/Hârtie de saci, hârtie de <Biblie>,/Hârtie de ţigarete şi, mai ales, de ziare./Unii vor deveni articole de fond,/Alţii vor intra în problemele/Industriale ori agrare,/Alţii vor trece la pagina externă./Scriitori care nu s-au ratat încă,/Din lipsa de spaţiu,/Se vor rata în primii cinci cuadraţi./Ca să mai lungim vorba:/Va fi un uragan şi o hârtie/Mondială./Şi la urmă,/Scos din răbdări,/Se va căsca pământul./Va înghiţi cu poftă totul/Şi se va şterge la gură/Cu oamenii care s-au transformat/În şerveţele.”.
Închei acest articol cu câteva însemnări din cartea mea “Gânduri printre cuvinte” (2016): “Invenţia lui Gutenberg a învins toate <tiparele culturale> de dinaintea sa.”; “Gutenberg – un nume întipărit pentru veşnicie în memoria Lumii.”; “Gutenberg a dat cuvintelor acel mult aşteptat <B.T./Bun de tipar>.”; “Gutenberg a învăţat literele să zboare, chiar dacă aveau aripi de plumb.”; “După tipărirea <Bibliei>, Gutenberg a plecat în Paradis pentru a pune la punct – cu meticulozitatea germanilor – tiparniţa Îngerilor.”.
Autor: Dan Mihai Bârliba
