6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Lansări de carte, la „Aman“

Craiova: Lansări de carte, la „Aman“

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește, sâmbătă, începând cu ora 13.00, mai multe lansări de carte sub egida Editurii Pavcon București.

Este vorba despre volumele:

  • „Împăratul Raiului”, de Aurel Cărășel,
  • „Povestea nomiilor și a unicornilor”, carte pentru copii scrisă de Aurel Cărășel și ilustrată de Marius Ghergu,
  • „Ucigașul de lumi”, volumul trei din seria „Arhanghelii haosului” de Sorin Nină,
  • „Insula Marei” de Dan Ninoiu,
  • un nou număr din Colecția de povestiri science fiction a editurii. Autorii vor fi prezenți, vor da autografe iar intrarea va fi liberă.

Aurel Cărășel a absolvit Facultatea de Filologie din Craiova în 1984 și Facultatea de Jurnalistică și Științele Comunicării din București în 1994. În științifico-fantastic s-a implicat din anul 1980. Aurel Cărășel a condus cenaclurile „Henri Coandă“ și Asociația Creatorilor de SF ambele din Craiova și „Atlantis-Club“ din Cernavodă. A publicat numeroase volume de povestiri, romane și a primit mai multe importante premii literare.

Sorin Nină este regizor de teatru și film. Născut la Săliștea Sibiului, a devenit încă din copilărie craiovean și a publicat în ultimii ani mai multe volume de literatură science-fiction și fiction, dar și piese de teatru. „Ucigașul de lumi” continuă seria aventurilor piticului „Little Boss” și a găștii sale care, plecând dintr-o Americă postapocaliptică, ajunge să hălăduiască prin Multivers împreună cu o bizară ființă extraterestră.

Dan Ninoiu este exponentul unui curent mai rar întâlnit în literatura SF: „religious fiction”. A publicat mai multe volume în cadrul Editurii Pavcon. „Insula Marei” este o culegere de povestiri aflată la limita dintre SF și fantastic.

Citește și: Craiova: „Monica Lovinescu – 100 de ani de la naștere”, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS