Timp de şase luni în perioada 1984-1985, am fost înalt funcţionar internaţional la Centrul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială şi Probleme Umanitare de la Viena, cu mandatul dat de M.A.E. român de a participa la elaborarea “Liniilor directoare privind Anul Internaţional al Tineretului/1985” – prestigioasă iniţiativă a României. Îmi amintesc numeroasele consultări informale cu diplomaţi experimentaţi din diferite ţări, dar şi serile de documentare şi reflecţie pentru a-mi pune semnătura pe un proiect serios, coerent şi folositor pe termen scurt şi mediu. Totodată, am reuşit să valorific week-end-urile avute la dispoziţie în scopul unei informări culturale cât mai variate şi mă bucur că am reuşit acest lucru, renunţând la diverse distracţii sau ceasuri de destindere.
Încă din copilărie – prin discurile cumpărate de mama mea – mă îndrăgostisem de creaţia lui Franz Schubert (1797-1828) pe care o ascultam deseori împreună; mai târziu, am asociat acelei instruiri muzicale iniţiale o serie de broşuri despre viaţa marelui compozitor, fiind impresionat de biografia sa scurtă, dar bogată în opere nemuritoare. Ar fi poate prea mult a spune că am devenit un “schubertian”, dar mă aflam oricum sub semnul obsesiv al lucrărilor sale. Şederea la Viena mi-a intensificat acea stare de spirit pe care o păstrez până astăzi, la cele aproape opt decenii de viaţă.
În prima jumătate a deceniului trecut, am încredinţat tiparului trei volume de cugetări unde apare frecvent numele lui Schubert. Acum redau câteva din aceste însemnări:
“Schubert a scos păstrăvul din anonimatul tăcerii apelor.”; “Deşi trece prin Viena, Dunărea nu cunoaşte «Păstrăvul» de Schubert.”; “Bine măcar că – spre deosebire de «Simfonia» lui Schubert – «Mona Lisa» lui Leonardo a fost pictată până la capăt.”; “Schubert trecea în nefiinţă la vârsta de 31 de ani: o «Simfonie neterminată»; “Chiar neterminată, «Simfonia» lui Schubert rămâne o capodoperă desăvârşită.”; “Pentru că, în plină noapte, îşi terminase antinevralgicele, X a ascultat un lied de Schubert şi a adormit imediat.”; “Presupun că – aflat în Paradis – Schubert şi-a terminat fermecătoarea «Simfonie», admirată de Îngeri.”; “La un magazin de peşte viu, un cusurgiu a solicitat vânzătoarei ca peştele ales din bazin să-i fredoneze liedul lui Schubert, spre a se convinge că este un păstrăv original.”; “Deşi avea la îndemână două Chei, Schubert şi-a lăsat «Simfonia» sa neîncheiată.”.
Voi evoca, în articolul de faţă, unele fapte legate de nemuritoarea creaţie schubertiană: i) Opera muzicală, denumită “Simfonia nr. 8 în Si minor, D. 759”, cunoscută în istoria muzicii ca “Simfonia Neterminată”/Unvollendete, a fost începută în anul 1822, dar a rămas la structura compusă doar din două părţi, deşi compozitorul a mai trăit încă şase ani. ii) La comemorarea unui centenar de la decesul lui Schubert, în anul 1928, cunoscuta Casă de discuri Columbia a lansat o competiţie internaţională pentru cea mai bună completare a “Simfoniei Neterminate”, la care s-au înregistrat peste o sută de înscrieri bazate pe tentative extrem de dificile de “transpunere în mintea şi în inima lui Schubert”. Rezultatele concursului nu au scăpat exigenţei criticilor, niciuna dintre variantele propuse nereuşind să se impună în mod absolut. iii) În ianuarie 2019, o companie din China a utilizat serviciile Inteligenţei Artificiale în scopul creării unor variante melodice pentru părţile a treia şi a patra ale “Simfoniei” schubertiene, dar acestea au fost aspru criticate cu argumente pertinente de către experţii în domeniu. Schubert a fost şi a rămas Schubert! iv) Pe de altă parte, ca un omagiu contemporan, adus renumitei “Simfonii”, s-a impus lucrarea lui Gilad Hofman, intitulată “Shedun Fini” (o modificare fonetică/metateză a cuvântului “Neterminat”), concepută sub formă de “Preludiu” şi “Allegro” pentru un trio de violoncel/pian/clarinet.
Aduc, în continuare, în atenţia cititorilor unele reflecţii ale marelui compozitor, care contribuie la ilustrarea personalităţii sale creative, reflectate în numeroase lieduri, simfonii, sonate, lucrări camerale: *“Voiam să cânt dragostea, dar ea se prefăcea în durere, iar când cântam jalea, ea se prefăcea în dragoste. Şi astfel, eram sfâşiat de dragoste şi de durere.”; *“Unii oameni intră în vieţile noastre, ne lasă urmele paşilor lor în inimă, astfel încât ulterior nu mai suntem niciodată aceiaşi.”; *“Muzica ne dă posibilitatea de a coborî în noi înşine pentru a descoperi Divinul pe care îl căutăm în zadar în viaţă şi pentru care nutrim o sete deosebită.”; *“Muzica mea este produsul talentului şi al nefericirii mele. Dar publicul pare că este atras, mai ales, de piesele scrise în cele mai grele momente ale vieţii mele.”; *“De-a lungul întregii sale vieţi, omul trebuie să se entuziasmeze de Frumos. Dar numai dacă acel Frumos este adevărat.”; *“Omul seamănă cu o minge cu care se joacă şansa şi pasiunea.”; *“Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost cândva fericiţi. Adevărul este că fericirea derivă din noi înşine.”.
Şederea mea la Viena, menţionată la începutul acestui articol, mi-a prilejuit vizitarea unor repere ale biografiei schubertiene printre care prezint următoarele:
– Casa unde s-a născut, situată pe Nussdorferstrasse nr. 54 având pe faţadă drapelul austriac. Acea locuinţă era folosită de tatăl său ca o mică şcoală. Astăzi, ea a devenit un Muzeu cu numeroase exponate printre care: pianul compozitorului; chitara; ochelarii; o colecţie de partituri şi de picturi proprii.
– Biserica Liechtental unde Schubert a fost botezat şi a fost oficiată căsătoria părinţilor săi. Tot acolo, Schubert a lucrat timp de zece ani ca organist, executând în primă audiţie două dintre “Messele” sale.
– Apartamentul în care Schubert a locuit în perioada 1823-1824 şi a scris partitura “Simfoniei Neterminate”. În acea clădire el şi-a găsit sfârşitul la o vârstă încă foarte promiţătoare. Pe placa comemorativă de pe unul dintre ziduri, apare efigia sa.
– Statuia lui Schubert din marmură de Carrara, care a fost ridicată în Stadtpark, autorul ei fiind sculptorul Carl Cundmann. Aceasta îl înfăţişează pe marele compozitor ţinând pe genunchi o partitură şi având, în mâna sa dreaptă, un stilou. Basorelieful de pe piedestal constituie o alegorie a Imaginaţiei/Muzicii instrumentale/Muzicii vocale. Inscripţia în limba germană, gravată pe monument este următoarea (în traducere românească): “Franz Schubert: În amintirea sa. Societatea Corală Bărbătească din Viena, 1872.”.
– Mormântul iniţial din zona numită astăzi “Parcul Schubert” şi situată lângă Währingerstrasse. Constă dintr-o Stelă în care bustul lui Schubert este încadrat de 2 coloane albe. Deasupra apare o inscripţie privind prima sa înhumare în anul 1828 şi faptul că la 22 septembrie 1888, rămăşiţele pământeşti ale compozitorilor Schubert şi Beethoven au fost transferate din această locaţie la Cimitirul Central din Capitala Austriei.
– Actualul loc de veci al marelui compozitor se află în Wiener Zentralfriedhof. Este o operă în marmură albă, proiectată de arhitectul Theophil Hansen căruia îi aparţin, de asemenea, planurile Parlamentului şi Musikverein. Mormântul lui Schubert se află în zona marilor compozitori Beethoven, Brahms, Johann Straus-Fiul ş.a. În partea superioară, Muza Muzicii ţine în mâna stângă o liră şi se pregăteşte să aşeze pe fruntea lui Schubert o cunună de lauri în prezenţa admirativă a unui îngeraş; în partea inferioară, veghează în tăcere două lebede graţioase; cine oare ar putea uita minunatul lied “Cântecul lebedei”/Schwanengesang? Între cele două nivele este gravat cu majuscule numele său.
Franz Schubert: o “Simfonie Neterminată”, dar şi un simbol fără sfârşit care va continua mereu să trăiască, învingând Timpul.
Autor: Dan Mihai Bârliba
