În cel mai recent număr (noiembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Mihai Caba îi dedică un material lui Anton Pann, sub titlul ”Neuitatul Anton Pann – compozitorul imnului”. Pornind de la caracterizarea făcută de Eminescu ”Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” și continuând cu prezentarea personalității plurivalente a poetului, profesorului, compozitorului, folcloristului, literatului și publicistului român (de origine aromână sau bulgară), semnatarul articolului oferă cititorului date biografice (istoria reținându-le însă pe unele dintre acestea cu o anume incertitudine) ale celui care a compus Imnul național al României de astăzi. Viața familială complicată și greutățile nu au lipsit din destinul autorului ”Povestei vorbii”. Astăzi, acesta are două case memoriale, iar mai multe străzi îi poartă numele, în Bulgaria, Moldova și România.
Mihai Batog-Bujeniță pornește de la reflectarea atât în mass-media, cât și în întâlnirile comune a vizitei Regelui Charles, cu accent pe dedesubturile diplomatice, pentru a se opri apoi asupra personalității eruditului boier moldovean Nicolae Milescu, ”personalitate de tip renascentist care a popularizat cultura română în Europa” (și a tradus în română Biblia și Istoriile lui Herodot), dar care ”nu este suficient cunoscut în istoria și cultura română predată elevilor, nici măcar acum, după aproape patru secole de la nașterea sa”. O parte din reparația morală cuvenită o veți găsi în materialul ”O personalitate de tip renascentist”, amplă prezentare a vieții și activității eruditului român.
Un excelent eseu despre destin, condiția umană și descifrarea tainelor existenței și ale universului semnează Doina Drăguț sub titlul ”Implicația destinului în traiectoria vieții”. Autoarea a ales drept motto un citat aparținându-i marelui gânditor Emil Cioran: ”Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viață, a-i face concurență în pasiune, răzvrătire și suferință”. Foarte adecvat – și chiar l-aș întregi cu următorul aforism semnat de Lucian Blaga: ”Cea mai de preţ şi, totodată, cea mai îndreptăţită urare pe care o poţi face cuiva este: să ajungi în Ţara Făgăduinţei. Pe care o porţi în tine”. Două repere esențiale pentru înțelegerea acestei meditații subtile: ”Năzuința spre absolut, căutarea marelui drum, pe care numai în tine îl găsești…” și ”omul nu este obiectul în mâna necruțătoare a destinului său, ci voința omenească se împletește cu destinul (…), destinul este dus la împlinire de voința omenească”. Refuzând atât fatalismul, cât și atribuirea de puteri nelimitate ființei umane (care are un destin propriu și se supune, fie că realizează sau nu, legilor Universului), două extreme care au indus pe mulți în eroare, semnatara eseului vede omul atât ca participant, cât și ca martor al procesului evolutiv din care face parte.
Lucia Cosmina Vlad evocă – la 307 ani de la moarte – figura ierarhului Antim Ivireanul (1650-1716), în materialul ”Antim Ivireanul, strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe”. Polivalent, mitropolitul ”a contribuit prin activitatea sa la ridicarea culturală a credincioșilor, fundamentată pe principiul iubirii creștine”. Cu caracter progresist, de îndrumător, acesta a fost una dintre figurile luminate care au dus la progresul nației și a lăsat în urmă opere de o mare valoare. Autoarea relevă faptul că ”scrierile rămase în manuscris și publicate ulterior sunt mai prețioase decât cele tipărite în vremea lui. Acestea sunt: ”Chipurile Vechiului și Noului Testament”, Așezământul Mânăstirii Antim” (testamentul său) și ”Didahiile”.
Spicuim din aforismele semnate de Nicolae Mareș:
”Muguri viguroși apar numai pe tulpini sănătoase cu rădăcini adânci”.
”Pentru a avea un răspuns, Înțeleptul se chinuie, se zbate. Prostul n-are nevoie, el le știe pe toate”.
”Când vor afla politicienii/decidenții adevărul cardinal: – nepotismele și prostia constituie un pericol social” (poate au aflat deja, dar se fac că nu înțeleg, n.n.).
”Murim în gând cu speranța că urmașii vor asigura propășirea neamului, și-a noastră”.
Un medalion dedicat prodigiosului poet transilvan Aurel Rău este semnat de Nicolae Mareș, sub titlul ”Aurel Rău – la 93 de ani”. Amintind principalele titluri de poezie (lirica sa a fost tradusă în numeroase limbi), dar și proză ale lui Aurel Rău, semnatarul articolului reliefează și afinitățile acestuia cu cultura poloneză, dedicând șase poeme și având mai multe activități culturale de prestigiu în această țară.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului român (de origine aromână) Arthur Verona, căruia Filip Tudora îi dedică un material, la final, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ionel Popa, George Petrovai, Const. Miu, Mihai Merticaru, Carmen Manea, Ilie Gorjan, Marin I. Arcuș, Emilia Amariei, Galina Martea, Gh. A. Stroia, Camelia Oprița, Mircea Daroși, Aurel Rău, Mircea Tutunaru, Silviu D. Popescu, Isidoros Kardeniris, Marian Vișescu, Claudio Rodriguez Fer, Paula Romanescu, Mariana Zavati Gardner, Ion Constantin, Ioan Voicu, Ionuț Țene, Tudor Nedelcea, Al. Florin Țene, Johnny Ciatloș-Deak, Livia Ciupercă, Andrei Breabăn, Florentin Smarandache.
Mihai Gîndu
